Uruguay: Un elicopter care transporta vaccinuri anti-COVID s-a prăbuşit

2 săptămâni in urmă 2

Un elicopter al forţelor aeriene uruguayene care transporta vaccinuri anti-COVID s-a prăbuşit joi dimineaţă în provincia Rocha din sud-estul Uruguayului, relatează Agerpres.

Aparatul, de tipul Bell 212, a încercat o aterizare de urgenţă, dar a luat foc, astfel că este complet distrus, iar membrii echipajului sunt răniţi, potrivit Ministerului Apărării uruguayan.

Elicopterul transporta circa 300 de doze de vaccin Pfizer dinspre capitala Montevideo către provincia Rocha, în cadrul programului naţional de vaccinare a persoanelor cu vârste de peste 80 de ani.

Uruguayul a contractat direct 3,8 milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech şi Sinovac, din care 1,9 milioane au fost deja livrate, aşteptând şi 450.000 de doze de vaccin AstraZeneca prin mecanismul COVAX.

Până joi, în Uruguay au fost vaccinate cel puţin cu prima doză 414.926 de persoane, respectiv 11,83% din populaţia acestei ţări.

Editor : G.C.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă