Urmează proteste vehemente după demiterea președintelui Vali Ionescu Caciureac. „Slugile impuse de clasa politică trebuie să plece. Aici e Rapid”

1 lună in urmă 25

Suporterii giuleșteni au luat atitudine după ce Vali Ionescu Caciureac a fost demisă din funcția de președinte la CS Rapid.

Fosta atletă va fi înlocuită în funcție cu Costin Mircea Zamfir, consilier al ministrului Transporturilor, și a mărturisit la ProSport Live, marți seara, că nu a primit niciun argument cu privire la această mutare.

În conformitate cu Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1153/03.09.2021, de la data respectivă, director și președinte al consiliului de conducere al CS Rapid Bucuresti este Costin Mircea Zamfir, se arată în comunicatul postat pe site-ul alb-vișiniilor.

Urmează proteste vehemente după demiterea președintelui Vali Ionescu Caciureac. „Slugile impuse de clasa politică trebuie să plece. Aici e Rapid”

Fanii rapidiști nu sunt de acord cu demiterea fostei mari campioane și au remis un comunicat prin care își arată susținerea față de fosta sportivă

„Alături de Vali Ionescu Caciureac! Cătălin Drulă (îl găsiți în DEX la definiția nimicului) a încercat să umilească și să indepărteze o legendă incomparabilă a clubului Rapid București: Vali Ionescu Caciureac. Costin Zamfir (nimeni de nicăieri) a fost desemnat noul președinte al clubului de cel menționat mai sus.

Vali Caciureac este sinonimul perfmormanței și seriozității în sportul românesc și merită respectată. Și-a dedicat viața culorilor alb-vișinii atât ca sportivă, obținând numeroase premii naționale și internaționale, dar și ca președinte, gestionând corespunzător cele mai dificile momente din istoria sportului giuleștean.

Menționăm că în sezonul actual CS Rapid București se aliniază în primele ligi naționale la toate sporturile de echipă unde secțiile sunt active.

Acesta este rezultatul unor proiecte pentru care s-au făcut nenumărate sacrificii și roadele muncii eficiente. Adăugăm aici că deși echipa de fotbal este desprinsă de Clubul Sportiv, doamna Caciureac a fost mereu alături de FC Rapid 1923, fiind împreună cu noi încă din diviziile de amatori până în prezent. A reprezentat cheia unei comunicări și relații excelente între FC Rapid și CS Rapid.

Vali Caciureac înseamnă Rapid și trebuie să RĂMÂNĂ președintele clubului, orice alt scenariu va fi urmat de proteste vehemente și acțiuni menite să îndepărteze slugile impuse de clasa politică. Aici e Rapid!”, anunță Peluza Nord.

The post Urmează proteste vehemente după demiterea președintelui Vali Ionescu Caciureac. „Slugile impuse de clasa politică trebuie să plece. Aici e Rapid” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă