Unul dintre cei mai apreciați jucători de la Dinamo, gata să revină pe teren! Anunțul conducerii "câinilor"

2 săptămâni in urmă 13

  • Liga 1: UTA Arad - Hermannstadt, vineri, 17:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: Gaz Metan Mediaș - Dinamo, vineri, 20:30, Digi Sport 1

Buturile lui Dinamo au fost apărate de norvegianul Gudmund Kongshavn (30 de ani) în ultimele cinci jocuri oficiale. Goalkeeper-ul nordic a alternat intervențiile bune cu prestațiile mai puțin concludente, iar suporterii "câinilor" așteaptă cu nerăbdare revenirea pe teren a lui Mihai Eșanu. Mario Nicolae a dat detalii despre recuperarea tânărului portar.

Mario Nicolae: "Sperăm că de la meciul cu FC Voluntari Mihai Eșanu va fi iar pe bancă"

"Mihai Eșanu a început de ieri să se antreneze alături de portari și de echipă. Vrem să facem lucrurile bine, să le facă treptat. Să sperăm că de la meciul cu Voluntari va fi iar pe bancă", a declarat Mario Nicolae, managerul sportiv al lui Dinamo, în exclusivitate pentru digisport.ro.

  • 16 apariții a bifat Mihai Eșanu în poarta lui Dinamo în acest sezon

Eșanu a intrat definitiv în inima fanilor dinamoviști după ce a declarat că nu ar semna niciodată cu rivala FCSB. "Coborât din peluză", portarul alb-roșiilor și-a afirmat dragostea pentru culorile clubului din Ștefan cel Mare.

"Nu mă duc acolo nici dacă îmi dă de 5 ori mai mulți bani, chiar de 10 ori. De mic sunt. aici. La Dinamo am crescut. Îmi doresc să joc la Dinamo cât mai mult, să progresez de la meci la meci, să dau încredere echipei, să devin om de bază, să-și revină clubul din toate punctele de vedere, iar pe viitor să ne batem la campionat.

Vreau să câștig un trofeu cu Dinamo și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pot juca afară. Este tot ceea ce mă interesează”, a spus Mihai Eșanu.

  • 200 de mii de euro este cota de piață a lui Mihai Eșanu, potrivit Transfermarkt
Etichete: portar dinamo , mihai eșanu , mario nicolae , revenire mihai esanu
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă