UNTRR solicită Guvernului includerea transporturilor rutiere în PNRR, cu o alocare de 5 miliarde de euro

1 lună in urmă 10

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului includerea transporturilor rutiere în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care va fi transmis Comisiei Europene, se menţionează într-un comunicat remis marţi de organizaţie. Astfel, UNTRR cere alocarea a 5 miliarde de euro prin PNRR pentru digitalizarea şi decarbonizarea transporturilor rutiere din România. potrivit comunicatului. Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită această sumă prin PNRR pentru finanţarea prioritară a digitalizării şi a achiziţiei de vehicule comerciale licenţiate de transport rutier de marfa (peste 2,5 tone) şi persoane (peste 1+9 locuri) pe bază de gaz natural comprimat/lichefiat(CNG/LNG), iar în viitor şi a celor pe bază de hidrogen, precum şi pentru dezvoltarea de staţii de alimentare CNG/LNG în România, se precizează în comunicat. "UNTRR solicită Guvernului României valorificarea pragmatică şi concretă a sprijinului financiar important acordat de UE prin Pachetul de redresare -NextGenerationEU, respectiv alocarea a 5 miliarde euro pentru sectorul transporturilor rutiere prin planul naţional de redresare şi rezilienţă în următorii 3 ani, pentru digitalizare şi reînnoirea a jumătate din flota României de vehicule comerciale licenţiate de transport rutier de marfă (peste 2,5 tone) şi persoane (peste 1+9 locuri) pe bază de gaz natural comprimat/lichefiat(CNG/LNG) şi pentru dezvoltarea a 100 de staţii de alimentare CNG/LNG în România", conform comunicatului UNTRR. Organizaţia transportatorilor rutieri notează că în ciuda pierderilor şi incertitudinii economice, transformarea sectorului transporturilor rutiere va continua în ritm accelerat în domeniul decarbonizarii, având în vedere obiectivele europene ambiţioase ale Pactului Verde European, iar presiunea asupra sectorului de transport este foarte mare pentru a realiza o reducere cu 90% a emisiilor generate de transporturi pâna în 2050. În acest context, transportatorii români doresc să investească în vehicule ecologice, iar la acest moment, CNG/LNG sunt singura soluţie fezabilă importantă pentru companiile româneşti care operează transporturi rutiere internaţionale în UE, având în vedere faptul că pe distanţe lungi vehiculele electrice nu sunt viabile din punct de vedere economic, se menţionează în comunicatul UNTRR. România are mari rezerve de gaze naturale, iar noile descoperiri recente vor ajuta România să devină mai independentă din punct de vedere energetic, folosind resursele proprii de gaz natural pentru transporturile operate cu vehicule CNG/LNG, potrivit sursei. "În acest context, consideram ca tranziţia verde prin decarbonizarea transporturilor rutiere din România este unul din domeniile prioritare pentru România, cu cea mai mare nevoie de sprijin prin finanţarea UE pentru: reînnoirea flotei (camioane, autocare şi autobuze) cu vehicule funcţionând pe combustibili alternativi prin acordarea de subvenţii transportatorilor români de până la 50% din costul vehiculului, similare celor acordate transportatorilor din alte State Membre pentru achiziţionarea vehiculelor CNG/LNG; dezvoltarea unei reţele de staţii de alimentare CNG/LNG în România la un nivel similar celorlalte State Membre UE", se menţionează în comunicatul UNTRR. Pe de altă parte, transportatorii rutieri români trebuie sa-şi echipeze flotele cu soluţii digitale, arată organizaţia transportatorilor. "În următorii 5 ani, toate vehiculele comerciale de peste 2,5 tone utilizate în transportul internaţional trebuie sa fie echipate cu un tahograf inteligent. În acelaşi timp, transportatorii rutieri români trebuie sa îşi dezvolte infrastructura digitală, care permite interoperabilitatea cu alţi operatori şi furnizori de servicii digitale, cum ar fi eCMR şi eTIR pentru transportul rutier de marfuri. În ultimii ani, UNTRR a solicitat constant Guvernului României digitalizarea documentelor de transport şi măsuri concrete pentru începerea implementarii e-CMR în România", se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă