Universitatea Craiova - Viitorul 1-1. A patra remiză la rând a oltenilor și un nou pas greșit în urmărirea liderului

1 lună in urmă 27

23.01.2021, 22:53

Serie A: Juventus - Bologna, duminică, 13:30, Digi Sport 1

Liga 1: Gaz Metan Mediaș - Poli Iași, duminică, 18:00, Digi Sport 1

Universitatea Craiova a făcut un nou pas greșit în cursa de urmărire a liderului FCSB. A remizat cu Viitorul, scor 1-1 și se află la 6 lungimi de roș-albaștri.

Universitatea Craiova - Viitorul 1-1. Patru remize la rând pentru olteni

Meciul a început cu ocaziile lui Mamut și Nistor, dar portarul Viitorului a fost de fiecare dată la post. Apoi Marius Constantin și Paul Papp nu au ajuns la o minge pe care scria gol, iar pe finalul primei reprize același Mamut a lovit prost balonul în careu.

Oltenii au deschis scorul în minutul 45, prin călcâiul lui Papp. În partea secundă, de la cabine parcă a ieșit altă echipă a Viitorului, care a egalat imediat prin Artean. Gaztanaga a trimis apoi cu capul, iar Nistor a respins de pe linia porții, fază la care constănțenii au cerut penalty. La reluare se vede că mingea îl atinge în piept pe mijlocașul oltenilor.

Mățan s-a jucat apoi cu nervii lui Mircea Rednic la o fază în care a rămas singur cu portarul. În prelungiri, craiovenii au mai ratat o ocazie, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1. A fost a patra remiză la rând pentru Craiova.

VIDEO cu rezumatul meciului:


Știrea inițială:

LIVE VIDEO | Partida Universitatea Craiova - Viitorul, din runda a 18-a a Ligii 1, va fi transmisă în direct, de la ora 21:00, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.

Universitatea Craiova încearcă să țină pasul cu FCSB, în fruntea clasamentului Ligii 1. În urma victoriei cu FC Voluntari, 2-0, roș-albaștri s-au distanțat la șapte puncte de formația lui Corneliu Papură. În același timp, Viitorul caută al doilea succes din "era Rednic", pentru a se apropia de locurile de play-off.

LIVE VIDEO | Universitatea Craiova - Viitorul, ora 21:00, pe Digi Sport 1. Statistici și confruntări directe

Gruparea din Bănie atacă duelul cu Viitorul de pe poziția a treia în Liga 1, cu 34 de puncte, 12 peste adversara de astăzi, care ocupă locul al șaptelea. Oltenii vin după trei remize consecutive, în timp ce constănțenii au înregistrat două rezultate de egalitate și o victorie, în ultimele trei jocuri de campionat.

Cele două formații s-au întâlnit de 19 ori în Liga 1. Universitatea a obținut opt succese, cinci dueluri s-au încheiat la egalitate, iar Viitorul și-a trecut în cont șase victorii. Craiovenii s-au impus în ultimele trei confruntări directe. Corneliu Papură și Mircea Rednic s-au duelat de două ori, anul trecut, fiecare câștigând câte un joc.

Alexandru Cicâldău este principalul marcator al gazdelor, cu șapte reușite, iar Luckassen este golgheterul Viitorului, tot cu șapte goluri. Universitatea Craiova a folosit cei mai puțini jucători în acest sezon, 26, în timp ce formația de la malul mării a apelat la serviciile a 33 de fotbaliști.

LIVE VIDEO | Universitatea Craiova - Viitorul, ora 21:00, pe Digi Sport 1. Corneliu Papură vs Mircea Rednic

Înaintea disputei, cei doi antrenori au prefațat jocul, la conferințele de presă: "Nu e criză la Craiova după 2 meciuri fără victorie, nu-mi reproșez ceva, dar cu siguranță se puteau face lucruri mai bune.

Sunt obișnuit cu criticile. Am mers două tururi preliminare în Europa, nu s-a întâmplat niciodată, am fost criticat. Am făcut puncte cu care ne-am bătut la campionat, am fost criticat", a spus Corneliu Papură.

"Eu am antrenat la Craiova, știu ce înseamnă Craiova, e un fel de Rapid. E mult entuziasm acolo, când e o perioadă bună, dar când încep rezultatele negative, apar și tot felul de discuții, se gândesc să schimbe, să facă acuze.

De ce spun că va fi un meci greu? Pentru că ei vin după patru meciuri în care rezultatele nu au fost cele pe care ei le doreau și, jucând acasă, au jucători de calitate, pot face diferența", a declarat și Mircea Rednic.

LIVE VIDEO | Universitatea Craiova - Viitorul, ora 21:00, pe Digi Sport 1. Echipe probabile

Universitatea Craiova: Pigliacelli - Vlădoiu, Papp, Constantin, Bancu - Cicâldău, Mateiu, Nistor - Bărbuț, Mamut, BaiaramViitorul: Cojocaru - Benzar, Ghiță, Dobroslavevici, Boboc - Ciobanu, Artean, Babunski - Mățan, Luckassen, Ely Fernades
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă