Universitatea Craiova și FC Argeș au remizat, scor 1-1, iar fostul mare arbitru, Ion Crăciunescu, este de părere că oltenii au fost privați de un penalty.
Meciul dintre Universitatea Craiova și FC Argeș s-a disputat pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei cu numărul 20 din Liga 1, iar oltenii au ajuns la a șasea remiză consecutivă în campionat.
În minutul 87 al întâlnirii din Bănie, fundașul Mihai Bălașa (26 de ani) s-a ciocnit de fundașul Grigore Turda (23 de ani), în urma unei sărituri la cap în careul oltenilor.
Ion Crăciunescu, despre arbitraj în Universitatea Craiova – FC Argeș
În urma acelei detente, atât Mihai Bălașa, cât și mijlocașul Alex Cicâldău (23 de ani) au căzut precum popicele, în același timp, în careu.
Cel mai afectat a fost însă Mihai Bălașa, care a fost lovit în față și s-a ales cu ochiul vânăt și umflat.
Ion Crăciunescu a analizat faza respectivă și a oferit verdictul: arbitrul Andrei Chivulete trebuia să acorde penalty.
„E penalty. L-a lovit bine, hematomul ăla de la față nu apare așa de la o lovitură ușoară, nici nu știu cum a continuat meciul. L-a lovit cu brațul drept. Trebuia și cartonașul roșu”, a spus Ion Crăciunescu, la Digi Sport.
The post Universitatea Craiova, nedreptățită în partida cu FC Argeș! Ion Crăciunescu critică arbitrajul: „Nici nu știu cum a continuat meciul!” appeared first on Prosport.