Universitatea Craiova a învins-o pe CS Mioveni cu 5-2, dar Laurențiu Reghecampf nu e mulțumit. „Le-am zis asta!” + Pericol pentru Pigliacelli. „O să analizez!”

1 lună in urmă 16

Universitatea Craiova a învins-o pe CS Mioveni cu scorul de 5-2, dar Laurențiu Reghecampf nu este pe deplin mulțumit.

Antrenorul principal al formației din Bănie a vorbit despre jocul prestat de echipa sa în partida cu CS Mioveni, scor 5-2, iar acesta s-a declarat nemulțumit de modul în care Rusu a înscris două goluri în poarta Universității Craiova.

Mai mult, Reghe a explicat și ceea ce le-a cerut elevilor săi să facă în partida cu CS Mioveni și susține că aceștia nu au respectat indicațiile lui.

Laurențiu Reghecampf, nemulțumit după victoria Universității Craiova cu CS Mioveni

„Am marcat foarte multe goluri în meciul de la Baia Mare, iar jucătorii care nu au jucat la Baia Mare nu au fost 100% în meci, au ieșit din ritm. Golurile nu trebuia să le primim. Vin după câteva greșeli făcute de noi. le-am zis să verticalizeze, să joace între liniile celor de la Mioveni, am exersat, dar din păcate nu am putut să facem mutările dorite. Celelalte echipe își schimă felul de a jucat, sunt mai precauți când joacă cu noi și o să apară probleme și pentru noi.

(n.r. Despre schimbările făcute în repriza a doua) Trebuia să uzăm puțin valoarea individuală a jucatorilor noștri și să jucăm mai mult între linii pentru că de acolo vin fazele periculoase”, a spus Laurențiu Reghecampf la finalul meciului Universitatea Craiova – CS Mioveni 5-2.

Ce zice Laurențiu Reghecampf despre o posibilă plecare a lui Andrei Ivan 

Întrebat în legătură cu un posibil transfer al lui Andrei Ivan, jucătorul care a marcat 4 goluri cu CS Mioveni, în perioada de mercato din iarnă, Laurențiu Reghecampf a declarat: „Nu cred că este cazul să vorbim în momentul de față, să își facă antrenamentele în continuare, să fie serios, să facă ceea ce a făcut astăzi. Este un jucător foarte bun”.

Laurențiu Reghecampf îl felicită pe Andrei Ivan după un gol marcat în poarta lui CS Mioveni

Antrenorul principal al formației din Bănie a comentat și despre jocul lui Mirko Pigliacelli din meciul cu CS Mioveni, dar și despre lipsa lui Ante Roguljic din lotul oltenilor. „O să analizez jocul lui Mirko și o să discutăm. Ante și-a făcut vaccinul, a ieșit din antrenament pentru că nu s-a simțit bine. Nu l-am luat nici la meciul din Cupă. Acum a revenit la antrenament”, a mai spus Reghe.

 

The post Universitatea Craiova a învins-o pe CS Mioveni cu 5-2, dar Laurențiu Reghecampf nu e mulțumit. „Le-am zis asta!” + Pericol pentru Pigliacelli. „O să analizez!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă