Uniunea Europeană vrea ca în toată lumea certificatele de vaccinare să arate la fel

3 săptămâni in urmă 9

Certificatele de vaccinare să aibă același conținut și să arate la fel în toată lumea. Este dorința statelor membre ale Uniunii Europene, exprimată joi printr-un comunicat, informează Digi 24.

Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate, a spus că este nevoie de o abordare comună asupra certificatelor de vaccinare la nivel mondial, atât în ceea ce privește imunizarea împotriva Covid, dar și pe viitor ca ”bază pentru dovedirea statutului în privința vaccinărilor”.

”Avem nevoie de o abordare comună asupra certificatelor de vaccinare și aștept cu interes continuarea cooperării cu Organizația Mondială a Sănătății pentru a extinde acest instrument la nivel mondial. Certificatele de vaccinare interoperabile vor fi un instrument important pentru cetățeni pe atât pe parcursul, cât și după încheierea pandemiei”, a declarat Stella Kyriakides.

”În urma concluziilor Consiliilor Europene din 10-11 decembrie 2020, respectiv 21 ianuarie 2021, statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale. Orientările sunt menite să sprijine interoperabilitatea certificatelor de vaccinare, adică uniformizarea conținutului certificatelor de vaccinare, și să stabilească un set minim de date pentru fiecare certificat”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

”De asemenea, orientările pun bazele unui cadru de încredere care să asigure autenticitatea și integritatea certificatelor, cadru la care va continua să se lucreze în cadrul rețelei eHealth, inclusiv pentru a se specifica în continuare măsurile necesare de protecție a datelor și de securitate”, s-a mai notat în comunicat.

Certificatele se referă în principal la vaccinarea împotriva COVID-19, dar ar putea fi utilizate în viitor ca bază pentru dovedirea statutului persoanelor în privința vaccinărilor.

FOTO: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă