„Unii dintre colegii mei au murit”. Valul patru văzut prin ochii unei profesoare din Brăila cu peste 30 de ani la catedră

4 săptămâni in urmă 24


Adriana Bogatu, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național Nicolae Bălcescu din Brăila, a povestit într-un interviu pentru Școala 9 cum trăiește valul patru al pandemiei de la catedră. „Din clasă, lucrurile se văd altfel decât de la fereastra ministerială”, a spus profesoara, care în ultima perioadă a aflat despre moartea mai multor colegi.


Școala 9 a realizat, în septembrie, o serie de reportaje-omagiu pentru dascălii care au pierdut lupta cu COVID-19, lăsând în urmă o moștenire educațională și culturală. Prilej cu care a aflat de la Ministerul Educației și de la sindicatele din învățământ că nu există nicio raportare cu privire la numărul cadrelor didactice care au murit în timpul pandemiei.


Valul patru este vinovat pentru că a luat viața altor profesori prețuiți. „Unii dintre colegii mei au murit, erau zile în care aflam de doi-trei deodată, iar declarațiile oficiale sunau fals-încurajator: au murit câțiva profesori, clasele sunt pe jumătate goale, deci «școala e un mediu sigur»”, a spus profesoara în interviul pentru Școala 9.


„Din clasă, lucrurile se văd altfel decât de la fereastra ministerială”


Școala 9: Cum se resimt deciziile ministrului educației în sala de clasă?Adriana Bogatu: Din clasă, lucrurile se văd altfel decât de la fereastra ministerială. Multe decizii sunt utopice, altele sunt dificil de adaptat realității cotidiene a școlii. Sună bine la televizor sau pentru cei din afara sistemului. Ori pentru aceia care au rămas, dintr-un motiv sau altul, supărați pe școală pentru că nu i-au înțeles la timp rosturile. 


Uneori, ascultându-l pe domnul ministru, din perspectiva mea, a profesorului care de 31 de ani predă la aproximativ 120 de copii pe zi, nu pot decât să mă întreb dacă - nu doar domnia sa, ci oricare dintre miniștrii învățământului - a avut curiozitatea sau dorința de a veni într-o școală obișnuită, în care se scrie cu cretă și se șterge tabla cu bureți spălați cu apă rece? Ca să fie profesor și ca să poată să înțeleagă mentalitatea elevului cu care lucrează, încercând să aplice și să respecte cu strictețe deciziile luate în minister.


Nu într-o școală intens șamponată cu două zile înainte de vizită, cu comitet de întâmpinare proaspăt coafat. Nu. Într-o școală oarecare, într-o zi oarecare, de la prima și până la ultima oră de curs, din valul al patrulea al pandemiei. Doar mă întreb…

Adriana Bogatu, profesor:

„Profesorul este un soldat care nu dezertează”


- Ați atras atenția public asupra faptului că, în anumite cazuri, părinții fac scutiri elevilor de teamă că aceștia s-ar putea îmbolnăvi la școală. Cât de frecvente sunt aceste cazuri?- Sunt destul de frecvente și oamenii nu pot fi condamnați pentru că le este frică. Multe familii locuiesc cu bunicii. Stau câte șase-șapte într-un apartament de două camere. În altele, sunt părinți sau bunici cu numeroase comorbidități. Unii au pierdut mame, tați, frați, surori, bunici etc... Fiecare caz are povestea și drama lui.


- Cum se simte să predai la o clasă pe jumătate goală?- Ești ca un actor trist, la al cărui spectacol nu s-au vândut biletele.


- Care sunt principalele provocări cu care v-ați confruntat în această perioadă ca profesor? - Am scris într-un articol publicat mai de mult că profesorul este un soldat care nu dezertează. Nu-și permite să facă asta, oricât de greu i-ar fi. Cea mai mare provocare a începutului de an școlar a fost, din punctul meu de vedere, lupta cu timpul. Am început cursurile în format fizic, atunci când valul patru al pandemiei lovea deja și în zidurile școlii. A trebuit să ne adaptăm, să lucrăm intens la clasă, să reorganizăm predarea materiei știind că, la un moment dat, în ciuda promisiunilor ministeriale, vom fi obligați de realitatea sanitară să schimbăm scenariul. 


Da, am scris și am susținut că școala adevărată se face la școală. Dar acum, lucrurile stau altfel. Sunt mult mai complicate.


Le-a luat destul timp celor din minister să înțeleagă un adevăr simplu: cu boala și cu moartea nu poți negocia. Clasele, școlile nu sunt nici pe departe medii sigure, așa cum se susținea în majoritatea discursurilor oficiale. Copiii sunt vectori pentru transmiterea bolii.

Adriana Bogatu, profesor:

S-au îmbolnăvit, la rândul lor, mulți dintre ei. Circulă spre și dinspre școală cu mijloace de transport în comun aglomerate, în care multora dintre călători nici nu le pasă de respectarea regulilor. Prosopul de hârtie și dezinfectantul (mutat dintr-un recipient în altul), pe care pune mâna toată clasa, sunt paliative.


Distanțarea e și ea, în multe locuri, o poveste, fiindcă există clase, încă numeroase, care împart un spațiu deloc generos, de școală obișnuită (construim greu școli și spitale, asta e realitatea!), unde aerul devine greu de respirat chiar după prima oră. Da, am stat cu geamurile deschise, dar a scăzut temperatura, nu poți să ții copiii în frig șase ore pe zi.


„Școlile, ca și spitalele, n-au fost cu adevărat pregătite să facă față”


- Sunteți profesor de limba și literatura română, o disciplină fundamentală care face parte din suita evaluată la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Cum plănuiți să lucrați cu copiii care au anumite dificultăți de învățare, accentuate pe perioada pandemiei?- Ne-am adaptat vremurilor și reușim să comunicăm ori de câte ori este nevoie. Limba și literatura română este disciplină de examene naționale. Prima disciplină a școlii românești. Avem seturi de teste pe care le lucrăm împreună și le discutăm în detaliu. Citim. Împreună, dacă este nevoie. Elevii mei știu regula de bază: reluăm orice punct din lecție ori de câte ori este nevoie, până când îl va pricepe toată lumea.


Au curajul de a spune „nu am înțeles!” și o luăm de la capăt. Cu răbdare. Pe mine, tehnica nu m-a speriat, eram acomodată cu folosirea platformelor, îmi scriu singură cărțile direct pe laptop, deci am învățat din mers să fiu și profesor în online, dar am păstrat aceleași principii: comunicăm cu onestitate, explicăm detaliat, ne susținem unii pe ceilalți. Și a mers.


- Considerați că decizia de a păstra școlile deschise cu orice preț a fost una necesară? Cum se văd lucrurile din sala de clasă?- Da, inițial, a fost una necesară. Școala înseamnă educație, disciplină, rigoare, evoluție. La început, sunt convinsă că nimeni n-a crezut că valul al patrulea va lovi cu atâta putere. Așa suntem noi, ca popor: „Nu e nimic, o să treacă, ne descurcăm cumva!”. Însuși domnul ministru a afirmat că nu a crezut că incidența de șase la mia de locuitori va fi atinsă. A fost cu mult depășită. 


Școlile, ca și spitalele, n-au fost cu adevărat pregătite să facă față. Au început să se îmbolnăvească elevii, dar și profesorii. Unii dintre colegii mei au murit, erau zile în care aflam de doi-trei deodată, iar declarațiile oficiale sunau fals-încurajator: au murit câțiva profesori, clasele sunt pe jumătate goale, deci „școala e un mediu sigur”.

Adriana Bogatu, profesor:

Declarații date presei la telefon, de inspectori pe care nu i-am văzut o singură dată în școală de la începutul pandemiei. N-au venit o dată să stea de vorbă cu colegii, să întrebe cum fac față unei situații complicate ca aceasta în care trebuie să fii simultan soldat, actor, general, doctor, mamă, psiholog, profesor, toate într-o singură oră. O, dar dacă ar fi primit vreo reclamație la adresa vreunuia dintre noi, ar fi apărut imediat „să verifice situația semnalată”... Altfel, nu. E periculoasă expunerea, nu-i așa?


La început, cu toții am crezut că ne vom descurca. Și părinții, și profesorii, și copiii. Ar fi fost mai ușor dacă ne-am fi pregătit temeinic. Temeinic, nu pe hârtie. Nu cu sondaje de opinie și cu statistici. Cu „raportări”.


Continuarea interviului, pe Școala 9


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă