Ungaria şi Polonia înfiinţează un institut comun pentru evaluarea respectării statului de drept în țările UE, ca răspuns la acuzaţiile Uniunii Europene de încălcare a statului de drept în cele două state, a anunţat luni ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, relatează Reuters, potrivit Agerpres. La nivelul Comisiei Europene se discută condiționarea alocării de fonduri europene de respectarea statului de drept.