Ungaria a autorizat cel de-al doilea vaccin chinezesc anti-COVID, dezvoltat de CanSino Biologics

1 lună in urmă 2

Compania chineză CanSino Biologics (CanSinoBIO) a anunţat luni că vaccinul său creat împotriva coronavirusului a fost autorizat pentru utilizare în regim de urgenţă în Ungaria. Este cel de-al doilea ser chinezesc pe care țara îl va administra pe teritoriul său, dar care nu este aprobat la nivelul Uniunii Europene, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Comercializat sub numele de Convidecia, Institutul Naţional de Farmacie şi Nutriţie din Ungaria a autorizat acest vaccin, în baza rezultatelor interimare furnizate de un studiu clinic de fază III.

Vaccinul produs de CanSinoBIO se administrează într-o singură doză şi este deja autorizat în China, Pakistan şi Mexic.

Ungaria este primul stat membru din Uniunea Europeană care a autorizat şi a cumpărat deja vaccinuri anti-COVID-19 produse în China şi în Rusia. Țara a fost iniţial criticată din cauza autorizărilor şi a negocierilor pe care le-a făcut separat de blocul comunitar pentru achiziţionarea acestor vaccinuri.

Cu toate astea, şi alte ţări europene, printre care Germania, şi-au exprimat recent interesul faţă de achiziţionarea unor vaccinuri din China şi Rusia, în contextul în care furnizările de vaccinuri occidentale au înregistrat o serie de întârzieri.

Ungaria, cu o populație de 9,7 milioane de locuitori, a depășit vineri pragul de 10.000 de infectări zilnice cu COVID ajungând la nivelul record de 10.759, în timp ce numărul zilnic al deceselor asociate maladiei COVID-19 a înregistrat la rândul său un record de 213 morți.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă