Unde va fi depus trupul lui Ivan Patzaichin. Familia a luat deja legătura pentru a îndeplini formalitățile

1 lună in urmă 23

Ivan Patzaichin, fostul mare sportiv al României, a decedat la vârsta de 71 de ani, iar familia sa a luat o decizie în ceea ce privește locul unde va fi depus trupul acestuia.

Sportivul care a fost recunoscut drept unul dintre cei mai mari campioni ai secolului XX-lea se lupta cu o boală necruțătoare de o bună perioadă de timp, iar de trei luni era internat la Spitalul „Elias”.

După ce s-a aflat vestea teribilă că fostul sportiv care a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice din 1972 a decedat, familia acestuia a început pregătirile pentru a organiza înmormântarea acestuia.

Unde va fi depus trupul lui Ivan Patzaichin

Membrii din familia lui Ivan Patzaichin a luat o decizie în ceea ce privește locul unde va fi depus trupul fostului mare campion și au luat deja legătura pentru a îndeplini formalitățile.

Trupul lui Ivan Patzaichin, cel care a antrenat la Dinamo începând cu 1985 și care a fost coordonatorul lotului olimpic de kaiac canoe între 1993 – 2009, va fi depus luni, 6 septembrie, la ora 12.00, la sediul clubului din „Ștefan cel Mare”, acolo unde se află și toate trofeele.

Mai multe detalii în legătură cu înmormântarea acestuia urmează să fie stabilite de către membrii familiei și făcute publice în următoarea perioadă.

Cum a ales Ivan Patzaichin să se înscrie la clubul Dinamo

Ivan Patzaichin s-a născut pe 26 noiembrie 1949, iar primul contact cu sportul l-a avut în 1967, atunci când în luna martie s-a înscris la clubul Dinamo București. Acesta a decis să facă acest pas după ce trei băieți din satul său natal din Delta Dunării, Mila 23, au ieșit campioni mondiali la Berlin.

Ivan Patzaichin a intrat în istorie pe 5 septembrie 1972, la Jocurile Olimpice de la Munchen, la calificările probei individuale de 1000 de metri, românului i s-a rupt pagaia încă de la start. Astfel, fostul mare campion a vâslit până la final cu ciotul rămas și a terminat cursa cu trei minute după primul clasat. Sportivul a ajuns până în finală și a câștigat-o, la aproape 4 secunde înaintea lui Tamas Wichmann.

The post Unde va fi depus trupul lui Ivan Patzaichin. Familia a luat deja legătura pentru a îndeplini formalitățile appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă