Unde poți să vezi zimbri, la mai puțin de 100 de kilometri de București REPORTAJ

1 lună in urmă 30

Zimbrul este unul dintre simbolurile României, cel mai mare animal care a trăit în pădurile noastre din vremuri îndepărtate.

La momentul actual, zimbrii nu se mai găsesc decât în captivitate, în rezervații controlate de stat, dar și grădinile zoologice.

Țara noastră are cinci rezervații de zimbri: Hațeg, Vama Buzăului, Neamț și Armeniș (Mehedinți) și Bucșani, ultima fiind și cea mai mare rezervație din România.

Deși zimbrul este asociat cumva cu muntele și pădurile dese, la Bucșani (Dâmbovița), 34 de exemplare trăiesc în 163 hectare de câmpie piemontană și dealuri mijlocii.

Sunt mai puțin de 100 de kilometri de la București la Bucșani, drumul de acces fiind prin comuna Rățoaia spre Zimbrăria Neagră, ultimii cinci kilometri fiind parcurși pe un drum de țară, neasfaltat, dar care se prezintă decent chiar și pentru o mașină cu garda joasă.

Potențial turistic ignorat

Deși se află atât de aproape de capitală și are un potențial turistic ușor de exploatat, Zimbrăria atrage foarte puțină lume, doar în weekend înregistrându-se câteva zeci de vizitatori, care pentru 6 lei (adult) și 3 lei (copil) pot privi o parte dintre cei 34 de zimbri care trăiesc aici.

Am spus o parte pentru că în majoritatea timpului, animalele stau în desișul pădurii, însă la ora 10.30 ies pentru a primi mâncare.

Zimbrăria a fost înființată în 1983, când au fost aduși 18 zimbri din țară și din Polonia. Din 1995, rezervația s-a axat pe creșterea și înmulțirea zimbrilor, dar procesul este destul de anevoios, întrucât o femelă aduce pe lume un singur pui o dată la doi-trei ani, iar dacă acesta nu se naște primăvara -vara, pentru a prinde cât de cât forțe până la venirea iernii, are șanse mai mici de supraviețuire. În urmă cu câțiva ani, rezervația a fost afectată și de așa-numita boală a limbii albastre, din cauza căreia au murit câteva exemplare.

Au primit nume care încep cu Ro

Conform spuselor îngrijitorilor de la Bucșani, zimbrii preferă vremea rece, deoarece suportă căldura mai greu, dar și muștele și țânțarii care-i sâcăie în pădure și îi fac ușor irascibili, deși în esență ei sunt animale blânde și sfioase. Ce am mai aflat la Bucșani?

Că zimbrul trăiește 20-25 de ani și că masculii trec de o tonă, iar femelele ating 700-800 de kilograme. Sunt animale ierbivore și se hrănesc cu ce găsesc prin pădure, dar primesc și hrană suplimentară, precum morcov, sfeclă, mere, porumb, semințe.

Istoricii spun că ultimul zimbru autohton a fost zărit, în libertate, în anul 1783, undeva în Harghita.

Toate exemplarele de la Zimbrărie au nume care încep cu Ro, de la România: Rozalinda, Romario, Roberta, Rococo, Rotunda, Rogojan, chiar și Robocop.

Din păcate, așa cum se întâmplă și cu alte locuri din România, interesul pentru promovare este zero, siteul Zimbrăriei fiind inactiv, iar ultima postare pe pagina de facebook datând din 2019.

Citeste si:

Ludovic Orban dezvăluie condițiile de pacificare a coaliției. „Nu cred că PNL poate să găsească o altă formă de guvernare care să evite PSD”

Cine va prelua șefia interimară a ministerelor, după demisiile reprezentanților USR PLUS din Guvern SURSE

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă