Unde a fugit Dan Negru, după apriga luptă pe audiențe cu PRO TV, de Revelion EXCLUSIV

2 săptămâni in urmă 11

După încrâncenata luptă cu PRO TV, pe audiențe, dusă în ultima noapte a anului, Dan Negru s-a și grăbit să ajungă la Chișinău, pentru a realiza două show-uri, de Crăciun și de Revelion, pe rit vechi. Emisiunile sale de divertisment sunt savurate de publicul de peste Prut, Dan fiind considerat ”Regele audiențelor” și în Republica Moldova. El ne-a povestit, în exclusivitate pentru playtech.ro, despre recentele filmări pentru postul Prime TV, cu care va continua colaborarea și în 2022.

Unde a plecat Dan Negru după Revelion?

  • Dan Negru se află la Chișinău, unde a filmat show-urile de Crăciun și de Revelion, pe rit vechi

Dan Negru a plecat la drum imediat după Revelion, cu destinația Chișinău, unde va sărbători Crăciunul, pe rit vechi, alături de admiratorii săi cărora le-a pregătit, la postul Prime TV, un show de excepție, cu mari vedete de peste Prut. Contactat de reporterii playtech.ro, Dan Negru, ”Regele audiențelor” și la Chișinău, de 14 ani, ne-a declarat, în exclusivitate: ”

Pe 13 e Revelionul la Chișinău, iar azi e Crăciunul, pe rit vechi, și am o ediție specială la tv. Iar ediția de Revelion va fi diuzată pe 13 ianuarie. Pentru mine, Crăciunul și Revelionul nu s-au terminat. Filmez în Moldova pentru televiziunea Prime TV, unde fac revelioane și ediții speciale de Crăciun, de vreo 14 ani. Azi e Crăciunul și le promit celor din Moldova programe wow, ca-n toți anii trecuți”.

  • A filmat alături de superba Anastasia Fotachi, fotomodel de top din Chișinău

Dan Negru prezintă edițiile speciale de Crăciun și de Revelion, difuzate de Prime TV, azi și pe 13 ianuarie, alături de superba lui asistentă tv, Anastasia Fotachi, una dintre cele mai frumoase vedete din Republica Moldova, cu multe premii de Miss în palmares (n.r- în 2015 a fost desemnată ”Miss Bikini”).

Întrebată de reporterii Playtech, cât de mult contează frumusețea, atât în dragoste, cât și pe plan profesional, superba blondă ne declara, într-un interviu exclusiv: ”Uneori, frumusețea e cea mai binecuvântată lumină și cel mai aprig blestem, în același timp”. Anastasia este logodnica omului de afaceri Gabriel Stati, vestit milionar în euro.

Și-a felicitat rivalii

  • Dan Negru și-a felicitat rivalii de la PRO TV, după anunțarea audiențelor de Revelion, de la Antena 1: ” După 22 de ani, au reușit să intre în ring și îi aplaud”

La aflarea veștii că PRO TV s-a clasat foarte bine în topul audiențelor, cu show-ul de Revelion, devenind deja un rival pe măsură, Dan Negru a dorit totuși să facă unele precizări, pe Facebook:

”Am văzut ieri breaking-news-uri și zeci de știri în care eram subiectul principal și am promis echipei mele că vin cu lămurire publică: 26,2 PRO TV, 24,2 Antena a fost audiența reală a Revelionului în toată țara, pe publicul național, de la copii la seniori.

După 22 de ani, e prima dată când liderul televiziunilor, Pro TV, e umăr la umăr cu Revelionul nostru. Îi aplaud cu fair-play și îi aștept în ring la anul! În cei 21 de ani, liderul Pro TV a încercat diferite rețete de Revelioane, de la programe mari de divertisment în studiouri uriașe, cu zeci de vedete, până la filme sau concerte în piețe.

După 22 de ani, au reușit să intre în ring și îi aplaud. Eu îi mulțumesc personal lui Gheorghe Zamfir care a acceptat invitația mea și a cântat gratuit, fără niciun ban, doar din simpla bucurie a întâlnirii cu românii. Zamfir a și avut vârful de audiență al nopții!”.

A anunțat că renunță la concursul cu măști, în care Antena 1 investea, anual, în jur de 50.000 de euro

Dan Negru a anunțat, pe conturile sociale, înainte de Revelion, că este ultima ediție în care a mai inclus concursul cu măști, destul de costisitor pentru Antena 1, în jur de 50.000 de euro, anual:

”E ultimul an în care prezint show-ul cu măști! Am făcut zeci de revelioane fără măști și în viitoarele mele revelioane nu vor mai fi măști. Ideea de vedete mascate ghicite de public e o invenție a TVR din anii ’70-’80. „Cu mască, Fără mască” se numea programul și era prezentat de Simona Patraulea care a murit în 2018, la 87 de ani.

Am revigorat ideea după 40 ani, în 2012, iar anul acesta o prezint pentru ultima dată. Și dacă peste alți 40 de ani, prin 2060, când eu n-o să mai fiu pe aici și altcineva o să reia ideea, va fi onorabil să-i reamintească numele celei care a avut-o încă din anii’ ’70: Simona Patraulea. Eu am fost doar un trecător prin acest format”

The post Unde a fugit Dan Negru, după apriga luptă pe audiențe cu PRO TV, de Revelion EXCLUSIV appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă