Undă verde la Chișinău pentru a treia etapă a vaccinării împotriva coronavirus: „Veniți și vă vaccinați în cea mai apropiată policlinică!”

1 săptămână in urmă 25

Primăria Chișinău a anunțat, marți, că locuitorii Capitalei se vor putea vaccina împotriva COVID-19, la cerere, doar printr-o simplă programare la medicul de familie și că imunizarea se va face la centrul de vaccinare din Chișinău. Prin acest anunț, autoritățile municipale din Chișinău au dat startul celei de-a treia etape de vaccinare destinate populației generale, în situația în care dispun de suficiente seruri anti-COVID-19, a anunțat șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi.

Conform deciziei Comisiei Excepționale de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, în contextul incidenței sporite a infectării cu COVID-19, se solicită în Chișinău inițierea imunizării cu vaccinul anti-COVID la cerere, cu activarea sistemului de activare prealabilă. Persoanele trebuie să se adreseze la medicul de familie pentru programare, deoarece vaccinuri sunt și locuri disponibile pentru programare, la fel”, a spus ea.

Primarul socialist al Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că vaccinurile sunt suficiente si pentru prima etapă, și pentru etapa a două, dar și pentru demararea etapei trei.

„Estimativ, până în iunie, din toate sursele, vom avea sub un milion de doze de diferite vaccinuri. Avem pregătit la Centru toate condițiile pentru vaccinarea până la 1.200 de persoane pe zi, dar vaccinam doar câteva sute și nu este corect”, a scris Ceban pe contul său de Facebook.

El a conchis că mesajul pentru populație trebuie sa fie unul clar si irevocabil: „veniți și vă vaccinați în cea mai apropiată policlinică la locul de trai”.

Republica Moldova beneficiază în prezent de serurile Pfizer și AstraZeneca venite în cantitate de peste 300.000 de doze din partea UE, SUA și România, circa 64.000 de doze (prima doză) de vaccin Sputnik V din Rusia – jumătate fiind destinate Transnistriei – și 250.000 de doze de vaccin chinezesc CoronaVac, urmând a mai cumpăra 300.000 de doze de vaccin de acest tip.

Republica Moldova a plătit 13,5 dolari americani pentru o doză de vaccin CoronaVac, de la producătorul chinez Sinovac. Atât Sputnik V, cât și CoronaVac nu sunt încă omologate de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

Foto: Punct de vaccinare împotriva COVID-19 deschis de Primăria Chișinău. Sursa/Facebook

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă