Un triplu campion mondial legitimat la CSA Steaua a decedat la doar 35 de ani

1 lună in urmă 5

CSA Steaua București a anunțat decesul lui Iulian Șerban pe site-ul oficial al clubului. Iulian a câștigat titlul de campion mondial la paracanoe trei ani la rând, în intervalul 2010-2012, iar la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, a obținut locul 4.

Accident tragic la 21 de ani

Iulian Șerban și-a pierdut piciorul în urma unui accident de tren suferit la vârsta de 21 de ani.

„Eram în gară la Bușteni și credeam că am timp să beau o cafea până pleacă trenul. Când am văzut că oprește doar cât să coboare lumea și apoi pleacă, am încercat să-l prind. M-am agățat din mers, dar m-am dezechilibrat pe scări și m-am trezit sub tren. M-a călcat bine de tot, auzeam ‘trosc bum, trosc bum’, și după ce-a trecut am văzut că piciorul drept era pe cealaltă cale ferată.

Stăteam întins pe spate, vedeam crucea de pe Caraiman și spuneam ‘Tatăl nostru’. Vedeam copacii și frunzele în reluare și mă gândeam ‘Gata, am pus-o’. Eram singur, așa că am sunat la salvare. După ce a venit, le-am spus că au doi kilometri de oraș și vin așa târziu, apoi nu mai știu nimic. Am fost inconștient ceva timp, până am ajuns la București, la spitalul Floreasca.

Când m-am trezit n-am avut un șoc, știam ce s-a întâmplat cu piciorul. M-am văzut tot alb, pansat, zici că eram mumie. Problema era dacă supraviețuiesc, dacă îl țin și pe celălalt, că am fost destul de jupuit. Am avut capul spart, ficatul perforat și am încă pe spate o tăietură la coloană”, a declarat sportivul într-un interviu acordat publicației lead.ro

Iulian Șerban FOTO lead.ro

Iulian Șerban FOTO lead.ro

Iulian Șerban: „În țară, lumea era dezamăgită că nu am fost pe podium”

Iulian Șerban a povestit în același interviu și de experiența sa de la Jocurile Paralimpice din 2016, care au fost primele din istorie cu probă de paracanoe: 
„La Jocurile Paralimpice din 2016, primele cu probă de paracanoe, și eu și Mihaela am ieșit pe patru. În țară lumea era dezamăgită că n-am fost pe podium, dar acolo ne opreau pe stradă să ne felicite că suntem la Jocurile Paralimpice, unde puțini ajung. Am fost în primii opt din lume, pentru asta te bați doi ani de zile cu toți, să te califici. A fost un vis să fiu acolo și mi-aș dori să particip și la următoarea ediție, în 2020.”

Citește și alte știri de actualitate

Prezentatoarea știrilor de la TVR își dezvăluie pasiunea pentru fotbal: „Aș fi cu siguranță atacant”Moment remarcabil! Mihai Neșu mănâncă singur, la 10 ani de la teribilul accident

Ce a făcut Nicolae Ceaușescu, în mare secret, de frica invaziei armatei URSS. Mulți români trec azi pe acel drum, dar nu știu ce se ascunde acolo

Libertatea

Playtech: Ce a putut să îi facă Ilie Dumitrescu Danei Budeanu. Creatoarea de modă a spus tot adevărul
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă