Un tren plin de copaci din Centrul Capitalei, în spatele Pieței Națiunile Unite, a fost defrișat pentru a face loc unui bloc de 5 etaje / O parte din copaci, tăiați ilegal

1 lună in urmă 13

Un teren plin de copaci din centrul Capitalei, pe strada Apolodor 9, a fost defrișat săptămâna trecută pentru a face loc unui bloc de 5 etaje. Zece copaci au fost tăiați ilegal, iar proprietarul a fost sancționat cu 3.000 de lei pentru fiecare arbore, au declarat reprezentanți ai Primăriei Capitalei pentru HotNews.ro.

Avizul de defrișare a terenului a fost dat pe 19 octombrie 2020, în ultimele zile ale administrației Firea, însă documentul prevedea doar tăierea a 5 copaci, iar pentru restul de 13 doar toaletare - lucrări de întreținere. După cum se vede în imagini, aproape toți copacii de pe amplasament au fost tăiați.

Într-un răspuns adresat la solicitarea HotNews.ro, reprezentanții Primăriei Capitalei au transmis că inspectorii s-au deplasat la fața locului și au descoperit că 3 copaci au fost tăiați ilegal în octombrie 2020, iar alți 7 zilele trecute. Pentru fiecare copac tăiat ilegal, proprietarii au primit o amendă de 3.000 lei.

Autorizația de construite a fost dată de Primăria Capitalei pe 12 iulie 2018 (AC 313), beneficiar fiind firma Ro Naturstein. Blocul autorizat are subsol, demisol, parter și 5 etaje.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă