Un TIR din Ucraina încărcat cu 22 tone de granule de PVC a ars în urma unui accident produs pe E85, în județul Bacău

2 săptămâni in urmă 16

Un TIR înmatriculat în Ucraina, încărcat cu 22 tone de granule de PVC, a ars în urma unui accident rutier produs, marţi, în localitatea Cleja din judeţul Bacău, relatează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a precizat că, în urma accidentului, şoferul a acuzat dureri lombare şi a fost preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital.

„Incendiul este lichidat, a ars un TIR (cap tractor şi vagon cu prelată) înmatriculat în Ucraina, în proporţie de 85%. TIR-ul era încărcat cu circa 22 tone granule plastic (PVC). La locul intervenţiei s-a deplasat şi un echipaj de la Garda de Mediu”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii punctului de lucru din Sascut şi de la Detaşamentul Bacău.

La faţa locului au venit şi reprezentanţi ai Secţiei de Drumuri Naţionale Bacău.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă