Un tată, care și-a pierdut fiul de 6 ani din cauza cancerului, a folosit cenușa pentru a-și tatua pe picior o imagine cu cei doi, în UK

2 luni in urmă 38

Un tată îndurerat îl va avea întotdeauna aproape pe fiul său ''super-erou'' după ce i-a folosit cenușa pentru a se tatua pe picior. Cancerul a fost necruţător cu băieţelul.

Un tată, care și-a pierdut fiul de 6 ani din cauza cancerului, a folosit cenușa pentru a-și tatua pe picior o imagine cu ei doi

Un tată, care și-a pierdut fiul de 6 ani din cauza cancerului, a folosit cenușa pentru a-și tatua pe picior o imagine cu ei doi

Profimedia Images

Kev Pitcher, în vârstă de 47 de ani, din East Runton, Norfolk, a ales să îşi facă un tatuaj în memoria lui Benny. Copilaşul avea şase ani când a murit, anul trecut, după ce a pierdut lupta cu cancerul. Kev a cerut ca cenușa lui Benny să fie amestecată cu cerneală pentru ca tatuajul să îi fie realizat pe picior. Desenul arată un tată şi un fiu plecând în depărtare.

Tatăl vrea să alerge la maraton în memoria băieţelului

Bărbatul este acum pregătit să alerge la maraton în memoria fiului său împreună cu un grup de susținători, duminică, 8 august. Sumele strânse se vor îndrepta către East Anglia's Children's Hospices (EACH), Cromer Children's Charity și o a treia organizație caritabilă. Toate acestea vor sprijini alte familii cu copii care suferă de cancer, conform Daily Mail.

Kev, care conduce o afacere de curățenie și are o spălătorie alături de partenera sa Julie, a declarat: ''Va alerga la maratonul acela alături de mine - va începe și va termina cursa cu mine. Cenușa lui Benny a fost amestecată cu cerneală de bunul meu prieten Rob Foster. Nu sunt pregătit să las să dispară numele copilului meu de șase ani''.

Benny a decedat anul trecut după ce a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier. Kev îşi aminteşte: ''Am plecat în vacanță, în familie, și el a plecat la Skegness. Totul părea să fie în regulă, dar a ieșit la plimbare şi s-a schimbat la faţă. Două zile mai târziu ni s-a spus că mai are nouă luni. Micuţul nu avea nicio șansă''.

Inițial, un grup de alergători și-au luat angajamentul de a organiza maratonul Brighton 2020 pe 19 aprilie, împreună cu Kev. Dar, din cauza pandemiei, aceștia nu au reușit să organizeze evenimentul, fiind amânat: ''Dacă oamenii vor să doneze pentru organizații de caritate minunat. Dar principalul lucru este că vreau ca oamenii să afle despre băiatul meu''.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă