Un tanc roz și un tun de artilerie, predate poliției din Cehia de către cetățeni în cadrul aministiei armelor

1 săptămână in urmă 9

Cetățenii din Cehia pot preda poliției, de la finalul lunii ianuarie până la finalul lunii iulie, armele deținute ilegal fără să se teamă de repercusiuni, în cadrul aministiei armelor derulate pe plan local.

În clipul de promovare al campaniei, poliția cehă pare să primească un tanc rusesc, mesajul autorităților fiind că acceptă orice armă.

Spre surpriza autorităților, printre armele predate recent de către cetățeni s-au numărat un tanc roz și un tun de artilerie.

"Când am realizat clipul de promovare și am spus, cu exagerare, că acceptăm chiar și un tanc, nu ne-am așteptat să-i convingem pe oameni chiar să facă asta. Vă prezentăm câteva din articolele primite: un tun de artilerie SD-100 și un tanc T-34-85", a scris poliția cehă pe pagina oficială de Twitter.

Ambele obiecte au fost predate în regiunea Hradec Králové, potrivit poliției.

Tunul de artilerie SU-100 a fost produs între anii 1953-1956 și în Cehoslovacia, sub licență rusească. Peste 700 de unități au fost asamblate în fostul stat, în timp ce în Uniunea Sovietică s-au produs peste 4.000. Tancul T-34-85 a fost și el produs în Cehoslovacia, între 1952 și 1958.

Editor : V.M.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă