Un tablou pictat de Churchill, aflat în proprietatea actriţei Angelina Jolie, scos vineri la licitaţie

2 luni in urmă 33

Casa de licitaţii Christie's din Londra va vinde la 5 martie un tablou deţinut în prezent de actriţa Angelina Jolie, pe care fostul premier britanic Winston Churchill l-a pictat pentru a-l dărui celui care era pe atunci preşedintele al Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt, relatează EFE. Tabloul peisagistic, cu preţul de pornire de între 1,7 milioane şi 2,8 milioane de euro, are o valoare specială având în vedere că este singura pictură realizată de fostul premier britanic în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.   Foto: (c) NEIL HALL / EPA Tabloul înfăţişează un apus de soare ce scaldă cu razele sale moscheea Koutoubia, monument emblematic din Marrakech, care a fost vizitat de Churchill şi de Roosevelt după încheierea Conferinţei de la Casablanca, din 1943. După eveniment, liderul britanic a dorit să-i arăte omologului său american silueta moscheii având drept fundal cordiliera Munţilor Atlas, un peisaj care l-a impresionant atât de mult pe Roosevelt încât Churchill a dorit să-l imortalizeze într-un tablou şi să i-l ofere ca amintire.   Foto: (c) Toby Melville / REUTERS După moartea preşedintelui american, pictura a trecut prin mâinile a numeroşi proprietari, înainte de a fi cumpărat de fostul cuplu de actori Angelina Jolie şi Brad Pitt. Jolie Family Collection va pune vineri în vânzare tabloul intitulat "Tower of the Koutoubia Mosque", în cadrul unei licitaţii de artă britanică în care Christie's va oferi şi alte tablouri realizate de Churchill.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă