Un spaniol a primit un transplant de inimă în timp ce soția sa aducea pe lume primul lor copil

1 lună in urmă 11

Un spaniol care avea nevoie de un transplant de inimă a aflat că a devenit disponibilă o inimă donatoare în timp ce se pregătea să asiste la naşterea primului său copil şi a fost supus operaţiei în timp ce soţia sa năştea, a anunţat vineri spitalul din Madrid unde a avut loc operaţia, potrivit AFP.

„Când am intrat în operaţie, nu eram încă tată. Am vorbit cu soţia mea prin apel video şi ne-am urat amândoi succes. Când m-am trezit, am fost de două ori mulţumit”, a mărturisit Antonio Salvador, în vârstă de 39 de ani, citat într-un comunicat al spitalului Gregorio Marańón unde a fost operat la mijlocul lunii martie.

Deoarece bărbatul suferea de insuficienţă cardiacă ereditară, „transplantul era singura soluţie” pentru el, a precizat spitalul.

„A durat câteva minute până am luat decizia, pentru că însemna să lipsesc de la naşterea primului meu copil”, a povestit Antonio.

„Nu-mi venea să cred că, după 10 ani de aşteptare pentru a avea un copil, aveam să primim cel mai minunat lucru din viaţa noastră, exact când Antonio primea viaţa de care avea nevoie. Fiul nostru Samuel a venit cu inima sub braţ pentru tatăl său”, a declarat soţia sa, Ana María González, în vârstă de 44 de ani.

Victima unui stop cardiac în 2002 când ieşea din metrou la Madrid, Antonio a fost resuscitat de o asistentă medicală din acelaşi spital.

„De acum înainte va putea duce o viaţă relativ normală”, a dat asigurări cardiologul său, Eduardo Zatarain.

Din 2002, Antonio sărbătoreşte „două zile de naştere”, cea a naşterii sale şi cea în care a fost resuscitat. Odată cu „transplantul de inimă şi cu naşterea fiului meu în aceeaşi zi, vom sărbători trei zile de naştere”, a explicat el.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă