Un sfert dintre suspecții de COVID-19 de la Iași ajung să aibă nevoie de ventilație mecanică în ultimele zile. Criză de paturi la ATI

1 lună in urmă 2


Medicii au observat în ultima trei zile o creștere accelerată a cazurilor care se prezintă la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul „Sf. Spiridon” fiind suspecte de infecția cu SARS-CoV-2. Pentru un pacient nu s-a găsit pat de Terapie Intensivă nicăieri în județ.


Practic, dacă în ultimele două săptămâni s-a raportat o ușoară creștere, ajungându-se la 20-25 de pacienți suspecți pe zi la UPU, în ultimele trei zile numărul acestora a crescut la 40 de zi. În urma testării, la jumătate dintre ei se confirmă pozitiv infecția cu COVID-19, iar pentru un sfert, cam unul din patru cazuri, a fost nevoie în ultimele două zile de ventilație mecanică.


Situația este critică și în privința paturilor de terapie intensivă: în momentul de față toate sunt ocupate și unul dintre pacienții aflați în stare gravă la UPU este tratat acolo fiindcă nu s-a găsit un pat de terapie intensivă liber.


„Aceasta a fost situația ultimelor două gărzi: am avut zilnic 40 de prezentări de suspecți dintre care jumătate s-au confirmat și un sfert au avut nevoie de ventilație mecanică. Pentru unul dintre pacienți în continuare nu s-a găsit un loc la ATI, căutăm în continuare. În ultima perioadă am tratat și 3-4 astfel de pacienți până s-au găsit locuri, acum am reușit să găsim pentru restul, dar mai există un pacient”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.


Medicul a precizat că trendul ascedent a fost observat săptămâna trecută, când s-a remarcat o ușoară creștere a numărului de cazuri, însă creșterea accelerată a fost sesizată săptămâna aceasta, în ultimele trei zilei. De altfel, ieri a fost înregistrat și un număr record de cazuri în județul Iași pentru anul 2021 – 314 infectări, iar începând de astăzi municipiul Iași are o incidență mai mare de 3 și urmează să intre în scenariul roșu.


Prof.dr. Diana Cimpoeșu spune că unul dintre motivele pentru care s-a ajuns în această situație este că oamenii așteaptă foarte târziu până să apeleze la ajutor medical specializat.


Unitate de ATI mobilă, readusă de la Botoșani


Reprezentanții autorităților locale au căutat în cursul zilei de astăzi soluții pentru criza paturilor ATI. Astfel, Vasile Cepoi, directorul Direcției de Sănătate Publică din Iași, a precizat că pe perioadă scurtă vor mai fi instalate câteva paturi în plus pe secția COVID de ATI de la Spitalul de Neurochirurgie. Mai mult decât atât, unitatea de Terapie Mobilă de la ISU Iași, care a fost la Botoșani în ultimele luni, va fi retrasă și amplasată în curtea Spitalului de Boli Infecțioase.


„Unitatea de Terapie Intensivă mobilă din dotarea ISU Iași care este poziționată în la Spitalul Județean Botoșani are o capacitate de 10 paturi. Fiind o unitate mobilă, ea poate funcționa autonom, dar este indicat pentru a evita anumite fluctuații de tensiune și alimentare de oxigen a aparatelor să fie conectată la rețeaua de energie electrică a spitalului și la cea de oxigen”, a declarat Ionuț Grădinaru, colonel șef la ISU Iași.


În ceea ce privește spitalul mobil de la Lețcani, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Florin Roșu, a spus că abia luna viitoare ar putea fi deschis să primească pacienți, cu condiția să fie remediate toate deficiențele semnalate de corpul de control al Ministerului Sănătății. La momentul închiderii, la spitalul mobil erau 18 paturi de terapie intensivă deschise din totalul de 48 - cât ar fi capacitatea maximă.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă