Un primar din Prahova este suspectat că s-a „vaccinat la chiuvetă”. Procurorii anchetează cazul

1 lună in urmă 17

Mai multe persoane din comuna Ciorani, județul Prahova, printre și primarul Marin Voicu, sunt suspectate că ar fi obținut certificate fictive de vaccin anti-COVID. Doosarul se află în anchetă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, informează portalul Ziarul Incomod.

Pe lista suspecților se află o asistentă medicală, care s-ar fi folosit de parafa medicului fără ca acesta să știe, au precizat surse apropiate de anchetă.

Nu sunt informații la acest moment cu privire la numărul cetățenilor care au reușit să fenteze sistemul și să se vaccineze fictiv, dar anumite surse vorbesc depsre zeci de persoane.

Pe lista persoanelor care s-ar fi „vaccinat la chiuvetă”, s-ar afla și Marin Voicu, primarul comunei Ciorani.

Marin Voicu este inculpat într-un dosar penal în care este acuzat că a falsificat buletinele de vot de la alegerile locale din septembrie 2020. Edilul a fost arestat preventiv în luna iunie, iar acum se află în arest la domiciliu. Este suspendat din funcție din 15 iunie 2021, de la data trimiterii în judecată.

Centrul de vaccinare din comuna Ciorani a fost amenajat la începutul lunii aprilie, iar la acel moment se înscriseseră pentru vaccinare peste 700 de persoane. Centrul nu a funcționat imediat, din cauză că Prefectura Prahova nu reușise să găsească un medic care să coordoneze activitatea de vaccinare.

„M-am vaccinat! Nu știam că dosarul mă vizează și pe mine”

Primarul spune că s-a vaccinat și că nu știa că face parte din dosarul respectiv.

Știam că este un dosar, dar nu știam că mă vizează și pe mine. Eu m-am vaccinat anti-Covid Pfizer, pe 27 aprilie, și am făcut si rapelul. Eu mă vaccinez si antigripal în fiecare an. Stiam că sunt probleme, dar cu asistenta, probabil, și cu medicul. Stiam că au chemat, probabil au interceptat fetele astea care au fost acolo, mă rog, ce-au făcut ele, problemele lor.. Acum centrul de vaccinare de la Ciorani este închis.

Marin Voicu, pentru Ziarul Incomod:

Întrebat dacă centrul s-a închis din cauza suspiciunilor legate de modul în care s-a făcut vaccinarea la Ciorani, edilul a precizat că nu știe, „viceprimarul s-a ocupat de centru”.

Joi, 2 septembrie, un medic de familie din Dâmbovița acuzat că a eliberat adeverințe de vaccinare false pentru mai mulți fotbaliști de la clubul de fotbal FC Pucioasa, din liga a treia, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Aceeași măsură a fost luată și față de soțul ei, care conduce clubul de fotbal din Pucioasa, au transmis reprezentanții IPJ Dâmbovița.

Fenomenul de vaccinare fictivă a devenit cunoscut sub numele de „vaccinare la chiuvetă”.

„Te duci să-ți faci doza de vaccin, de obicei doză unică, dar care se aruncă, și primești certificat de vaccinare. Fenomenul există”, declara, săptămâna trecută, directorul Spitalului Victor Babeș din Timișoara, doctorul Cristian Oancea.

În urma acestor declarații, Poliția din Timișoara a anunțat că a fost deschis un dosar penal in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și zădărnicirea combaterii bolilor.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă