Un preot a sfințit instalația defectă care a lăsat orașul Motru fără căldură și apă caldă de trei zile

3 săptămâni in urmă 55


Din 30 decembrie, de la ora 18.00, Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru a sistat furnizarea agentului termic în orașul cu 20.000 de suflete. Sâmbătă, 1 ianuarie, la prânz, a fost întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență, au fost identificate câteva soluții și a fost informată Prefectura Gorj. Potrivit publicației locale Gorjeanul, a fost chemat și un preot pentru sfințirea instalațiilor defecte. Duminică, 2 ianuarie, la ora 9.00, după ce a cerut demisia celor responsabili, primarul PSD Cosmin Morega a anunțat că „a început încălzirea cazanului”.


Instalația de alimentare a cazanului a fost obturată, o pompă a fost gripată, iar mai multe garnituri s-au ars.


În ciuda eforturilor, pompa pusă la dispoziție de UMC Motru, după discuțiile purtate la Comitetul Local pentru Situații de Urgență de sâmbătă, sistemul nu funcționează. Pe instalație s-ar fi format dopuri care opturează transportul păcurei către injectoare.


În aceste condiții, motrenii nu au apă caldă și căldură de aproape 70 de ore.


Și,pootrivit Gorjeanul, sâmbătă, în timp ce muncitorii lucrau la remedierea defecțiunii, a venit la sediul uzinei un preot, care a sfințit instalațiile defecte!


Foto: Gorjeanul

Primăria a acuzat uzina de „sabotaj”, iar în această dimineață, primarul Cosmin Morega a cerut demisia celor responsabili.


Primăria a sugerat chiar, în postarea de pe pagina oficială de Facebook, un control de calitate la păcură, deoarece se suspectează faptul că acest combustibil utilizat de uzină este de proastă calitate, dar se plătește ca unul calitativ. 


Între timp, locuitorii orașului sunt la capătul răbdării. „Ce facem? O chemăm pe Mama Omida? De mâine începe școala! Mai trimitem copiii la școală?”, „Primăria să aprobe cereri de debranșare, pentru a putea să ne montăm centrale pe gaz” sau „Situația în care am ajuns este și rezultatul activității primarilor care s-au perindat de-a lungul anilor”, au comentat motrenii pe pagina Primăriei.


Conform unui anunț al primăriei, ora 9.00 „s-a început procedura de încălzire a cazanului”. Nu este estimat un interval de timp în care instalația va fi, din nou, operațională”.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă