Un pacient aflat în moarte cerebrală s-a transformat într-un salvator pentru cinci persoane care se aflau în stare gravă

2 luni in urmă 20


Un vrâncean aflat în moarte cerebrală, a salvat alte cinci persoane bolnave în urma prelevării de organe efectuată la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. dr Nicolae Oblu" din Iaşi, potrivit Agerpres.


La Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof.Dr. Nicolae Oblu” Iaşi s-a realizat o nouă intervenţie de prelevare de organe şi ţesuturi, după ce familia unui pacient din Vrancea aflat în moarte cerebrală și-a dat acordul pentru această intervenție.


Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, dr Raluca Neagu, a declarat că în urma intervenţiei de prelevare la Spitalul ''Sf Spiridon'' vor fi transplantate corneele, iar la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" au fost efectuate două transplanturi renale. Un alt transplant, hepatic, a fost efectuat la Spitalul Fundeni, potrivit Agerpres.


Pacienţii care au beneficiat de transplant renal sunt în vârstă de 46 ani, respectiv 47 de ani, din judeţele Galaţi şi Bacău. Cei doi, diagnosticaţi cu glomerulonefrită cronică, se aflau de doi ani pe listele de aşteptare ale spitalului pentru efectuarea unui transplant renal.


„Au fost doi pacienţi care făceau dializă din 2017, cu vârste asemănătoare cu donatorul. Intervenţiile au durat între patru şi patru ore şi jumătate. Pacienţii sunt bine în acest moment şi se recuperează”, a declarat Adelina Miron, medic din echipa de transplant renal.


Medicii de la Centrul Regional de Transplant Renal din cadrul Spitalului "Dr. C. I. Parhon" au efectuat în cursul acestui an 40 de transplanturi.


Cele mai multe dintre aceste transplanturi, 32, au fost făcute în timpul stării de urgenţă.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă