Un nou eveniment pentru alergători: Running Festival la Miercurea Ciuc

2 luni in urmă 19

În Miercurea-Ciuc alergarea de maraton are o tradiție de 20 ani: Maratonul Secuiesc Apemin Tușnad a dovedit că orașul este dedicat concursului de alergare, iar acuma a venit momentul să treacă la nivelul următor. Primăria Miercurea-Ciuc împreună cu Asociația Siculus Cycling Club face tot posibil să organizeze un eveniment cunoscut pe plan internațional.

Parteneriatul provenind din partea Škoda România, sponsorul principal al evenimentul a deschis noi orizonturi, dând posibilitatea de a ridica nivelul competiției. Deja s-a lansat site-ul www.runningfestival.ro, unde cei interesați pot citi detalii despre eveniment. Tot pe acest site se face și înregistrarea la probele de concurs. Până în data de 15 august concurenții se pot înregistra la un preț mai accesibil. Este important de știut că nu se face înregistrare la fața locului.

La probele de concurs pot participa atât profeșioniști, cât și amatori. Vor avea loc 5 probe: maraton (42 km), semimaraton (21 km), maraton ștafetă (4×10 km), night trail (7 km) și crosul familiei (2,5 km).

Maratonul va fi precedat vineri, 17 septembrie de night trail run. Startul se dă la Casa de Studii Jakab Antal înspre muntele Șumuleu Mare, traseul trece lângă altarul care este centrul celui mai mari pelerinaj catolic din Europa de Est, altar la care în 2019 a celebrat o slujbă însuși Papa Francisc, și va fi închis de un pasta party la care sunt așteptați atât cei care au completat traseul, cat și cei care vor concura ziua următoare.

În dimineața de 18 septembrie se dă startul la probele de maraton, semimaraton și maraton ștafetă.

Pe parcursul traseului concurenții vor trece pe lângă cele mai frumoase peisaje, clădiri, monumente din oraș sau pur și simplu pe lângă puncte de reper al orașului Miercurea Ciuc. Pornind din centrul orașului alergătorii vor trece prin fața Colegiului Național Márton Áron, o clădire impozantă construită la începutul anilor 1900, apoi vor merge spre Păuleni și Delnița, pe parcurs vor vedea Munții Hășmașul Mare și Piatra Singuratică, după care trecând prin satul Șoimeni pot arunca o privire la Muntele Șumuleu, al cărui poală este locația celui mai mare pelerinaj catolic din Europa de Est, ajungând apoi la Biserica Franciscană din Șumuleu lăcașul statuii Fecioarei Maria aflat în centrul acestui pelerinaj. În anul 2019 atât biserica, cât și locația pelerinajului a fost vizitata de către Papa Francisc și trandafirul de aur donat de către el este acum poziționat lângă statuie, putând fi văzut de cei care intră în biserică. Concurenții vor alerga și lângă cetatea Mikó, construita în anii 1600 în stil renascentist și vor trece și pe lângă patinoarul Vákár Lajos, centrul faimosului hochei ciucan.

După masă are loc crosul familiei în centrul orașului. Probele de concurs se închid cu pasta party și un concert, festivitatea de premiere va avea loc la ora 18.

Evenimentul se desfășoară sub patronajul unor oameni excepționali, ceea ce la rândul său garantează că va fi la nivel înalt. Patronii sunt Novák Károly Eduárd, ministrul tineretului și sportului, campion paralimpic, Gabriela Szabó multiplă campioană olimpică de atletism și Adrian Teslovan campion național de raliu.

În timpul petrecut la Miercurea Ciuc, concurenții pot gusta preparate tradiționale în restaurantele din oraș, pot vedea expozițiile din cadrul Muzeului Secuiesc, pot merge la înot la Csíki Csobbanó și eventual pot merge la o sesiune ușoară de jogging cu alergătorii locali.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă