Un nou deces după alegeri! PSD mai pierde un membru. Acesta a făcut infarct imediat ce a aflat că a pierdut

5 luni in urmă 19

Vasile Moldovanu a devenit consilier județean în anul 2016 după ce a condus Regia Județeană de Drumuri și Poduri Constanța (până în iulie 2009), aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța.

În 2012 a candidat, fără succes, din partea Partidului Ecologist, la funcția de primar al municipiului Mangalia.

Din primele informații, se pare că bărbatul a decedat la scurt timp după ce a aflat că a pierdut alegerile. 

La fel s-a întâmplat și în cazul primarului comunei doljene Sadova, Eugen Safta. Acesta a decedat duminică noaptea, la scurt timp după închiderea urnelor.

Safta a candidat din partea PMP pentru un nou mandat, cel de-al treilea. Sorții i-au fost favorabili la vot, astfel încât a reșit să câștige încă o dată încrederea cetățenilor comunei.

Astfel, el a întrunit aproape 45% din sufragii, la o diferenţă de 127 de voturi faţă de principalul său contracandidat de la PNL. 

La câteva ore după închiderea votului, Safta început să se simtă rău iar rudele și localnicii au sunat la numărul de urgență.

Echipajul de pe ambulanță a încercat manevre de resuscitare, dar în jurul orei 2 a fost pronunțat decesul.

Conform surselor medicale, edilul a suferit un infarct.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă