Un magistrat german va prelua ancheta ONU cu privire la crimele comise de către gruparea jihadistă ISIS în Irak

1 lună in urmă 28

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) Antonio Guterres l-a numit pe germanul Christian Ritscher în funcţia de Consilier Special însărcinat cu echipa de anchetă privind crimele comise în Irak de către gruparea jihadistă Statul Islamic (ISIS), a anunţat ONU, potrivit AFP, citată de News.ro.

Acest magistrat german îi succedă britanicului Karim Asad Ahmad Khan, care a devenit, în iunie, procuror al Curţii Penale Internaţionale (CPI).

Echipa de anchetă a ONU cu privire la crimele comise de ISIS vizează să susţină Guvernul din Irak în inculparea membrilor acestei organizaţii teroriste, prin culegerea, protejarea şi stocarea unor probe care pot conduce la inculpări de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid.

În mai, această echipă a anunat că a cules proba clară şi convingătoare a unui genocid comis de către ISIS împotriva minorităţii yazidi ca grup religios.

Christian Ritscher era, până acum, procuror federal la Curtea Federală germană de Justiţie. El are o experienţă profesională de peste 30 de ani în urmăriri şi anchete penale internaţionale şi naţionale, precizează ONU.

Sursa foto: Captură video – YouTube/ Eurojust

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă