Un judecător este cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară pentru opiniile dintr-un grup privat de Facebook/ Două asociații de magistrați îi cer demisia lui Netejoru pentru dublu standard

3 săptămâni in urmă 34

Două asociații reprezentând procurori și judecători îi solicită demisia de onoare lui Lucian Netejoru de la conducerea Inspecției Judiciare, acuzându-l de dublu standard în evaluarea conduitei magistraților.

Inițiativa AMASP și AIJ vine în contextul în care Direcția de inspecție pentru judecători a dispus începerea cercetării disciplinare unui judecător pentru opiniile pe care acesta le-a transmis într-un grup privat de Facebook, susțin magistrații.

Magistrații susțin că opiniile judecătorului au fost date publicității prin săvârșirea unei infracțiuni, iar Inspecția Judiciară ”nu s-a obosit nici măcar să verifice dacă acele conversații sunt reale sau nu”.

Cele două asociații au dat exemple de situații în care judecători ”agreați” de Inspecția Judiciară și-au exprimat public opinii cu privire la diferite situații, dar care nu s-au soldat cu vreo cercetare disciplinară.

AMASP și AIJ trec în revistă ieșirile publice ale judecătoarelor Adriana Stoicescu, Adina Daria Lupea, Gabriela Baltag, Lăcrimoara Axinte, Mădălina Afrăsinie, care și-au exprimat opiniile public pe Facebook despre ministrul Justiției, președintele României, ”postaci” sau George Soroș.

  • ”În cazul în care domnul Lucian Netejoru nu poate furniza nicio explicație cu privire la criteriile de exercitare a acțiunilor disciplinare și la folosirea unui standard dublu în evaluarea conduitei magistraților, având în vedere ilustra activitate soldată cu respingeri constante a acțiunilor disciplinare, îi solicităm să își prezinte demisia de onoare”.

Comunicatul integral al AMASP și AIJ 

Am aflat cu surprindere că Inspecția Judiciară – Direcția de inspecție pentru judecători a dispus începerea cercetării disciplinare față de mai mulți colegi judecători pentru îndrăzneala de a-și exprima în mod liber părerile pe un grup de Facebook care avea caracter privat.

De asemenea, am constatat că în opinia Inspecției Judiciare capacitatea de a-ți forma și exprima păreri personale cu privire la aspecte ce vizează în mod direct activitatea instanțelor și parchetelor precum și buna administrare a sistemului de justiție –activitatea Ministerului Justiție, calitatea și validitatea argumentelor utilizate de CCR în motivările sale sau modul în care va influența decizia CJUE organizarea sistemului judiciar –reprezintă conduite blamabile care pot fi remediate doar prin suspendarea din funcție a unor judecători. Suntem ”convinși” că este pur întâmplător faptul că solicitarea de suspendare din funcție vizează judecătorul care a trimis întrebarea preliminară la CJUE privind legile justiției și judecătorul care a formulat solicitarea de trimitere în acel dosar.

Modalitatea în care Inspecția Judiciară alege să acționeze depășește cu mult orice cadru legal pe care aceasta îl are la dispoziție și arată utilizarea dublului standard, inacceptabil în orice sistem democratic decent.

Atragem atenția distinșilor colegi din cadrul Inspecției Judiciare că nu au observat că acele conversații erau purtate pe un grup de discuții cu caracter privat (sursa DEX: PRIVAT, -Ă În opoziție cu public, particular, individual).

Conversațiile au fost date publicității prin săvârșirea unei infracțiuni iar Inspecția Judiciară nu s-a obosit nici măcar să verifice dacă acele conversații sunt reale sau nu.

Probabil, pe de-o parte, activitățile nelegale nu sunt un impediment moral pentru inspectorii judiciari și, pe de altă parte, graba de a solicita suspendarea din funcție a judecătorilor nu putea să fie împiedicată de minime verificări sau analize juridice.

În acest context, dorim ca domnul Lucian Netejoru să explice public în ce manieră a depășit caracterul nelegal al publicării presupuselor conversații și lipsa vreunei dovezi privind autenticitatea lor și, în plus, în ce manieră alege față de cine începe cercetarea disciplinară pentru exprimarea opiniilor.

Până la acest moment, în mod empiric, am putut constata că dacă procurorii și judecătorii discută în privat și îndrăznesc să nu fie de acord cu menținerea SIIJ, cu legile justiției astfel cum au fost ele modificate de Tudorel Toader sau cu opiniile despre viață și univers ale ”prietenilor” domnului Lucian Netejoru, cu siguranță vor fi vizați de cercetări disciplinare și propuneri de suspendări din funcție.

Dacă însă suntem adoratori ai aspectelor indicate anterior, putem exprima public, sub formă de interviu, eseu, roman fluviu sau postări pe Facebook absolut orice aspect politic sau orice denaturare a adevărului este la modă în acea zi.

Pentru a nu fi acuzați de exprimarea unor opinii nefundamentate, expunem aici extrase din cugetări publice ale unor judecători agreați de Inspecția Judiciară care nu s-au soldat cu vreo cercetare disciplinară:

Adriana Stoicescu: (despre negocierile pentru formarea guvernului) Imaginea hienelor impartindu-si un starv...O poza cat un milion de cuvinte, in care, cu zambete mijite pe sub mastile de bascalie, fiii securistilor si tortionarilor bunicilor si parintilor nostri isi impart ce a mai ramas din tara. Limita abisului in care ne prabusim de 30 de ani nu se mai vede. Cu un cinsim rar, dezinvolt si sigur pe el, politicianul roman, indiferent la numele partidului care il primeste grijuliu, are un singur scop: sa se imbogateasca rapid, sa stea cocotat la putere in asa fel incat el si urmasii urmasilor lor sa doarma linistiti.Cu mana pe putere, sa invarta bani si legi, sa lege oamenii care nu ii sunt pe plac, apoi sa retraga la o batranete linistita, zambind superior in timp ce isi primeste pensia, un mizilic fata de ce va fi reusit sa fure pana atunci.De parca nu ar fi destul, politicianul roman ramas pe din afara, fara coledzi, cum ar zice Caragiale, face ce i-a mai ramas: arunca cu propriile dejectii in oameni pe care nu are cum sa ii inteleaga….oamenii care au muncit toata viata, au dat examene toata viata, si-au asumat decizii toata viata. Cum sa tac atunci cand citesc ce scrie un minuscul personaj, cocotat vremelnic de altii in demnitati pe care nici macar nu le intelege, fara a avea nici o legatura cu justitia?Cum sa tac atunci cand un politician ramas pe din afara unei scene oricum cangrenate isi permite sa afirme ca Dana Garbovan nu are moralitate si onestitate, ca Lia Savonea este un „sapun”? Cum sa taci cand un monument de ipocrizie si traseism politic vorbeste de cinste, adevar si morala?Nu mai aveti strop de rusine, nu mai aveti limite, nu va mai cunoasteti locul!Ati invatat cat au invatat doamnele Garbovan si Savonea? Ati dat examenele lor?Ati fost vreodata in papucii lor? Ati fost in sala de judecata cu ele? Ati muncit la redactat sentinte in locul lor?M-am saturat sa vad pipite de doi bani si mojici crescuti in puf cum ne insulta pe toti, fara scrupule si fara sa clipeasca. Pentru ca insultandu-le pe Garbovan si Savonea ma insulta indirect si pe mine.Poate e timpul sa batem si noi cu pumnul in masa. Si sa lasam la o parte eleganta atunci cand hienele ataca.”

Adina Daria Lupea: A trecut un an si de pandemie? Va mai amintiti? Ne-au spus de la inceput pana la lacrimi, ne-au construit clipuri cu copii si parinti in casa, izolati. Ne-au desenat inimioare, ne-au pus copiii inocenti sa le desenze cu : ” Totul va fi bine! „. Dansau in combinezoane cadre medicale, probabil si ele tampite de acelasi val, ne spuneau cum sa sa ne responsabilizam si ne mai spuneau ceva ce am uitat. Ne spuneau „De acum nimic nu va mai fi la fel!” Si nu am inteles. Au personalizat pe Maria sa covidul. Ne-au trimis clipuri emotionale in care ne explica covidul 19 cum a vrut el sa opreasca planeta ca sa ne dea o lectie. Unul dupa altul am cedat la santaje emotionale, am cantat in balcoane, pentru ca nu dadea bine sa fim insensibili. Dovedeai inconstienta, dovedeai ca nu iti pasa. Ne-au pus filme cu cadavre in saci, ne-au furat intrebarile si inmormantarile. Ne-au inregimentat de ne batem pentru un loc pentru un vaccin. Cei care se bat, eu nu sunt unul dintre ei. (…)Aveti postacii vostri de serviciu care au reusit sa bagatelizeze si protestele si sa spuneti tarii ca sunt facute numai de cetateni de etnie rroma care nu mai au ce fura noaptea. Chiar credeti ca puteti prosti o tara? A crescut infractionalitatea cu masurile voastre.  Se ataca fara discriminare societati comerciale si persoane fizice, pentru ca oamenii au ramas fara venituri si nu mai au din ce sa traiasca. Distrugeti o tara, in timp ce evaluati spitalizarea unui bolnav de covid la cateva mii de euro. Cat credeti ca o sa o mai duceti asa? Ati ingropat o tara. Nu-i bai, toata Europa arata la fel, ca suntem cetateni europeni. De ce nu a fost ingropata Rusia din cauza de Covid? De ce oamenii se plimba liberi si fara masti in China? De ce sunt peste 23 de state in USA care nu mai au niciun fel de restrictie? De ce nu se aude nimic din America de Sud despre pandemia mondiala, cum o numiti? Ha, Australia ce face? Ca daca e mondiala pandemia, pai atunci sa fie.”

Gabriela Baltag: Juncker și Soros se văd frecvent. Aș fi votat revocarea șefei DNA! Da, oameni buni, e mai rea ca Pleșoianu!” 

Lăcrămioara Axinte: Din mesajul Presedintelui mai aflam ca participarea la mitinguri neautorizate, impreuna cu copii minori tinuti in brate, la care se scandeaza cuvinte obscente, se arunca cu borduri si cu alte obiecte contondente inspre jandarmi, unii jandarmii sunt loviti cu bate, pumni si picioare, iar unii sunt pur si simplu linsati, se incendiaza mobilier stradal si flacari inalte de cativa metri lumineaza capitala tarii, reprezinta ‘atitudini civice’, ‘eminamente pasnice cu exceptia unor instigatori’. (…) Asadar, sunt incalcari ale legii toate ‘atitudinile civice’ prin care: se participa la mitinguri neautorizate, se scandeaza pe strazi si in piete publice lozinci obscene, prin care se instiga la ura si se profereaza amenintari cu acte de violenta, copii minori sunt folositi de parinti pentru a obtine demisia unei persoane publice, se lovesc si se ameninta jandarmi aflati in exercitiul functiei, se distruge mobilierul stradal si se incendiaza in piete publice, se blocheaza circulatia pe drumurile publice, se produc zgomote puternice, in timpul noptii, dupa ora 23. In concluzie, in Romania respectarea legii nu trebuie sa devina un moft, fiind absolut contrar atributiilor constitutionale ale Presedintelui Romaniei sa fie incurajata nerespectarea legii”.

Mădălina Afrăsinie: (despre o carte scrisă de Florian Coldea) ” Titlul acestei carti imi jigneste inteligenta…din acest motiv nu o voi cumpara!Sa vorbesti despre incredere, in conditiile in care si dumneavoastra, fiind alaturi de statul de drept(i), parte din acest serviciu de informatii l-ati transformat in serviciu de politie politica, arata nu doar tupeu ci si faptul ca juramantul dumneavoastra (al celor care ati facut/faceti parte din acest stat abuziv), cu mana pe Constitutie, este o gluma proasta! Din punctul meu de vedere toti cei care ati semnat protocoale, ati votat hotarari CSAT prin care ati legiferat, intruzionand in vietile oamenilor si ati transformat drepturile si libertatile fundamentale ‘intr-un lux teoretic’, trebuia sa fiti aruncati ‘la groapa istoriei’…’nu sa va cocotati’ in functii de decizie! Romania a pierdut de mult ‘razboiul’ care i-ar fi asigurat progresul…din acest motiv suntem unde suntem acum: noi, jos, trudind pentru voi…voi, cei care faceti jocurile altora! Iudelor!”

(despre ministrul justiției) “Domnule ministru, Eu, judecator de scaun, nedetasat prin functii calde, recunosc: m-am inselat in privinta dumneavoastra, motiv pentru care ‘imi cer scuze’.

Da, sunteti singurul ministru care, in nici o luna de la preluarea mandatului, ati reusit sa faceti ceva pentru justitie: adica ati reusit sa depopulati instantele, determinand judecatori cu experienta sa iasa la pensie! Pe buna dreptate, avand in vedere volumul de munca, conditiile de toata jena in care suntem obligati sa muncim si imprevizibilitatea legii…ma scuzati, OUG. Stiti ce inseamna asta? Faptul ca dosarele celor care s-au pensionat vor fi repartizate ciclic, faptul ca, potrivit CEDO, cercetarea judecatoreasca va fi reluata de la 0(=zero) si faptul ca, un numar crescut de dosare pe cap de judecator va genera oboseala, imposibilitatea ca noi sa putem pregati dosarele potrivit art.6 CEDO, va determina intarzieri in redactarea hotararilor judecatoresti, dar mai ales greseli de judecata! Asa ca, da! ‘Va felicit’ pentru ca ati reusit sa mai puneti o lopata de pamant peste drepturile justitiabililor!!! PS acesta este un pamflet si trebuie citit si inteles ca atare…sau nu”

(despre președintele României) ” Și pentru că poporul asta fain doar muncea, sperând ca prin munca va reusi să trăiască ”ca afară”, el nu mai era atent la ce se întâmpla în jurul său, motiv pentru care K(a) Voda, alaturi de divanul sau, se hotari ca poporul trebuie tinut, in continuare, subjugat. Si pentru asta, K(a) Voda, aplaudat de divanul sau, începu sa povesteasca poporului ca starea de subjugare, de umilire este spre binele sau si ca, in momentul in care ”indobitocirea” este completa, poporul va fi liber si va trai bine …Ceea ce uita K(a) Voda si divanul sau este ca poporul acesta fain nu poate sa fie prostit continuu si ca istoria se repeta…exista un timp pentru toate, iar poporul asta fain nu uita…tic-tac, tic-tac. S-am incalecat pe-o sa si fiti siguri ca poporul nu va mai incasa.”

Având în vedere standardul predictibil impus de Inspecția Judiciară, pe această cale solicităm inspectorului șef să dispună față de noi începerea cercetării disciplinare și să propună suspendarea din funcție, nu numai din solidaritate față de colegii noștri, ci și pentru că înțelegem ca în continuare să ne formăm opinii personale despre evenimentele care vizează sistemul de justiție, să purtăm conversații private, să considerăm că independența magistraților este un aspect fundamental care merită apărat și să exprimăm public faptul că SIIJ și modificările aduse legilor justiției și codurilor în materie penală sunt contrare statului de drept.

În cazul în care domnul Lucian Netejoru nu poate furniza nicio explicație cu privire la criteriile de exercitare a acțiunilor disciplinare și la folosirea unui standard dublu în evaluarea conduitei magistraților, având în vedere ilustra activitate soldată cu respingeri constante a acțiunilor disciplinare, îi solicităm să își prezinte demisia de onoare.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă