Un jucător de la FCU Craiova criticat dur de publicația familiei Mititelu, după egalul de la Botoșani

2 săptămâni in urmă 7

Articol de - Publicat luni, 27 septembrie 2021, 11:41 / Actualizat luni, 27 septembrie 2021 11:41

Claudiu Bălan (27 de ani) a fost desființat de site-ul Ediție.ro, fiind considerat principalul vinovat de faptul că FCU Craiova a scăpat printre degete victoria la Botoșani. Publicația condusă de Adrian Mititelu îl critică aspru pe Bălan pentru greșeala comisă în minutul 90, în urma căreia gazdele au egalat, 1-1.

„Mulți jucători din actualul lot al Științei probabil nu sunt conștienți că sita va cerne în iarnă, iar dacă ei cred că lucrurile nu vor decurge așa, atunci se vor înșela amarnic. Aici e Liga 1, iar faze precum golul egalizator de pe final de meci al moldovenilor e bine să le eviți, că dacă nici nu marchezi și stai degeaba pe teren 90 de minute, atunci nu mai e nimic de comentat. 

Adi Mutu te învață să ajungi până în fața porții, si sigur să te și aperi și să pasezi, dar ulterior intrevine și valorea jucătorului. Bălan a avut tot timpul din lume să facă orice vrea el cu mingea pe final de meci, însă a dat pasă direct al adversar și, în 10 secunde, Știința a încasat golul egalizator și nu a mai plecat cu trei puncte din fieful lui Iftime”, scrie Ediție.ro.

FC Universitatea Craiova rămâne cu regretul că dacă Bălan dădea cu mingea în tribune sau unde voia el, și nu la adversar, atunci altul era rezultatul partidei cu FC Botoșani. Până la urmă e bun și un punct cu trupa lui Croitoru, pentru că Știiința a arătat că are potențial
- Ediție.ro, publicația lui Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova

Adrian Mutu, lăudat de publicația familiei Mititelu

În schimb, publicația familiei Mititelu îi laudă pe antrenorul Adrian Mutu: „La Botoșani, Adi Mutu a pregătit perfect meciul tactic, iar acestui om nu i se poate reproșa chiar nimic, L-a trimis în poartă pe Robert Popa, împotriva echipei de pe locul 2 din Liga 1, iar el a fost eroul Științei în Moldova. 

Din păcate, alb-albaștrii nu au putut să plece cu trei puncte de la Botoșani pentru că pe teren nu joacă Adi Mutu. El te antrenează, dar nu te poate învăța să dai și în minge la nivelul ăsta, fază precum golul egalizator al moldovenilor din minutul 90. 

Înainte de toate acestea, Sidibe, cel iertat de Adi Mutu, a fost la un pas să bage oltenilor trei puncte în buzunar, după ce Știința a deschis scorul în mintul 59 printr-o execuție superbă a micuțului mijlocaș”.

Robert Popa, eroul lui FCU Craiova

În timp ce Robert Bălan este criticat, portarul Robert Popa (18 ani) este considerat eroul echipei: „În primul mitan, «Popică din Bănie» a zburat din bară în bară, însă nu a mai putut face nimic în minutul 90, atunci când Dawa a egalat. Însă, în minutul 90+2, al nostru Popa are din nou un reflex senzațional, iar Știința pleacă din Moldova cu un punct”.

Publicația lui Mititelu, apel către fani

Ediție.ro face apel către fani pentru derby-ul cu marea rivală locală, CSU Craiova, programat duminică, 3 octombrie. FCU Craiova este gazdă. 

„La meciul următor, cu echipa lui Andrici, toți suporterii lui FCU sunt așteptați la stadion. Fie că intră, fie cu nu, nimeni nu are voie să stea acasă. La acest meci se va lupta pentru suferința tuturor suporterilor adevăratei Universitatea Craiova, iar cine nu este este conștient de importanța acestui meci, atunci e bine să stea în vestiar sau pe banca de rezerve. 

Aici este Universitatea, echipa pentru care patronul Adrian Mititelu a ajuns nemeritat în spatele gratiilor”, scrie publicația familiei Mititelu.

VIDEO Dumitru Dragomir îl îndeamnă pe Mititelu jr. să-l păstreze pe Mutu la FCU Craiova

Citește mai multe știri din Liga 1:

Suporterii arădeni i-au taxat pe fotbaliștii lui CFR Cluj » De ce tot stadionul a scandat împotriva elevilor lui Dan Petrescu

Greu și de la 11 metri » Procentaj incredibil al penalty-urilor ratate în sezonul actual

Playtech: BOMBĂ! Ce pensie alimentară va plăti Laurențiu Reghecampf după divorțul de Anamaria Prodan. Cifrele sunt astronomice


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă