Un general american în retragere va efectua un audit asupra securităţii Capitoliului, la solicitarea președintei Camerei Reprezentanților

1 lună in urmă 1

Lidera democraţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, a anunţat vineri că i-a cerut unui general în retragere să efectueze un audit asupra securităţii Capitolului, după atacul „devastator” al manifestanţilor pro-Trump de pe 6 ianuarie, relatează AFP.

„Pentru a proteja democraţia noastră, trebuie să supunem acum securitatea Capitoliului unui examen scrupulos”, a declarat preşedinta Camerei Reprezentanţilor în cadrul unei conferinţe de presă.

Generalul în retragere Russel Honoré, responsabil cu operaţiunile militare în timpul uraganului Katrina în 2005, va fi însărcinat cu acest „audit imediat”.

Violenţele comise la Capitoliu după un discurs al lui Donald Trump şi înainte de certificarea oficială a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale s-au soldat cu cinci morţi. Parlamentarii au trebuit să fie evacuaţi sau să se ascundă în hemiciclul Camerei, în timp ce susţinătorii preşedintelui se dedau la violenţe şi distrugeri.

„Săptămâna trecută, am suferit un asalt asupra Capitoliului care a pus în pericol vieţi şi a traumatizat membrii Congresului şi angajaţii”, a deplâns Nancy Pelosi.

Comisii parlamentare şi, probabil, independente, vor efectua anchete, „însă între timp sunt recunoscătoare că generalul Honoré a acceptat să răspundă îngrijorărilor urgente privind securitatea”, a precizat ea.

Camera Reprezentanţilor l-a pus sub acuzare miercuri pe Donald Trump pentru „incitare la insurecţie” după aceste evenimente. Deja pus sub acuzare în decembrie 2019 în dosarul ucrainean, magnatul imobiliarelor a devenit astfel primul preşedinte american din istorie vizat de două ori de o procedură de ‘impeachment’.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi nu a răspuns unei întrebări privind momentul în care intenţionează să trimită articolul unic în baza căruia ar urma să fie tras la răspundere Donald Trump în „procesul” din Senat.

„În urmă cu o săptămână, pe 6 ianuarie, un act de insurecţie a fost comis împotriva Capitoliului, încurajat de preşedintele SUA. O săptămână mai târziu, acest preşedinte a fost pus sub acuzare”, semn al „urgenţei acestei chestiuni”, a subliniat ea.

„Procurorii” Camerei „lucrează acum în aşteptarea procesului şi veţi fi primii pe care îi vom anunţa că mergem acolo” pentru a depune articolul în baza căruia s-a făcut punerea sub acuzare, le-a declarat ea jurnaliştilor.

Sursa: Agerpres

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă