Un fotbalist de la Atletico Madrid nu vrea să mai joace în Europa. Anunțul făcut la doar 25 de ani

1 săptămână in urmă 1

Liga 1, etapa 29: Academica - Poli Iaşi, vineri, 17:30, Digi Sport 1

Liga 1, etapa 29: Gaz Metan - FC Argeş, vineri, 20:30, Digi Sport 1

Fotbalistul sud-american vrea să semneze pentru Boca Juniors cât mai repede posibil pentru a fi aproape de familie după moartea mamei sale, informează agenţia EFE.

Lucas Torreira nu vrea să mai joace în Europa

"Am spus-o mereu. Mor să joc acolo. Şi o voi spune mereu, nu doar acum pentru că trec prin acest moment, iar dacă nu va fi acum, va fi în iunie sau mai târziu.

În noaptea în care a murit mama mea (marţi), i-am şi comunicat reprezentantului meu că nu vreau să mai joc în Europa şi că vreau să vin la Boca", a adăugat Torreira pentru canal ESPN.

"Totul va depinde de modul cum vor comunica cluburile. Nu este vorba de bani. Dacă mă interesau banii, rămâneam în Europa", a adăugat fotbalistul.

Mijlocaşul uruguayan a afirmat că de doi ani nu trece prin momente bune din punct de vedere personal, iar Arsenal l-a ''dezamăgit" împrumutându-l la Atletico Madrid la mijlocul anului 2020 pentru un sezon.

Totuşi, Torreira (25 ani) a adăugat că are o relaţie foarte bună cu antrenorul Diego Simeone, iar clubul madrilen s-a comportat "mult mai bine" cu el.

Viviana Di Pascua Acosta, mama jucătorului, a decedat marţi la Salto (Uruguay) de Covid-19, la vârsta de 53 de ani.

AGERPRES

Etichete: atletico madrid , diego simeone , arsenal , boca juniors , lucas torreira
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă