Un fost șef al IPJ Timiș, care a mutat disciplinar un poliţist la cererea unui primar, a fost condamnat la închisoare cu executare

2 luni in urmă 31

Sindicatul Europol anunţă, vineri, 6 august, că fostul şef al IPJ Timiş Sorin Muntean a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce a mutat disciplinar un poliţist la cererea unui primar. Potrivit instanţei de judecată, condamnarea nu este definitivă, ci poate fi contestată.

"Ştim cu toţii că atunci când în cadrul unei unităţi, şeful e şef, el taie şi spânzură, mută, deleagă sau cercetează disciplinar un subordonat pentru că puterea lui este una divină. Asta s-a întâmplat şi la IPJ Timiş în urmă cu câţiva ani, unde colegul nostru Dumitru Duma a fost mutat împotriva voinţei lui, de la Politia Recaş la Politia Lugoj, la cererea pe exclusiv politică a fostului primar al oraşului Recaş, Pavel Teodor.

În urmă cu 7 ani, în anul 2014, pentru a satisface interesele personale si de natură politica ale primarului oraşului Recaş şeful IPJ Timiş, Sorin Muntean si adjunctul acestuia Florin Bolboş, de la acea vreme, si-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu constând în coordonarea si controlul structurii din subordine. În fapt, aceştia au dispus întocmirea unei propuneri către IGPR, pentru radierea postului unui agent de politie care îşi îndeplinea in mod legal atribuţiile de serviciu, din ştatul de funcţii ale Politiei oraşului Recaş si apoi au avizat propunerea Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Timiş de desfiinţare a funcţiei respective.

Ulterior, a fost dispusa mutarea colegului nostru într-un alt oraş, fără a se respecta procedura legala privind mutarea în cadrul altei unităţi de poliţie", se arată într-un comunicat de presă, de vineri, 6 august, al Sindicatului Europol.

Sursa citată mai arată şi cum şeful Poliţiei din Recaş a ajutat la mutarea poliţistului de pe post.

"În sprijinul aceluiaşi demers, şeful ierarhic al poliţistului, Temu Marian Dorinel, în calitate de şef al Politiei oraşului Recaş, a întocmit documente justificative ce au creat o aparentă legalitate si au stat la baza întocmirii propunerii de radiere a funcţiei respective, urmărind prin aceasta un interes pentru sine, acela de a fi menţinut pe acelaşi post de conducere, dar si un interes pentru altul, constând în satisfacerea intereselor fostului primar Pavel Teodor. Astfel că pupincurismul, slugărnicia şi obedienţa politică au primat în faţa intereselor şi drepturilor unui poliţist care îşi îndeplinea în mod exemplar atribuţiile de serviciu, numai pentru simplu fapt că agentul Dumitru Dumă era un poliţist incomod", se arată în comunicat.

De asemenea, sursa citată mai arată cum că fostul şef al Poliţiei Recaş era ”un executant umil” al ordinelor primarului de Recaş de la acea vreme.

"Interceptările telefonice făcute DNA în dosarul corupţiei de la IPJ Timiş sunt de-a dreptul halucinante şi arată faptul că şeful Poliţiei Recaş, comisarul şef Marian Temu, nu era decât un executant umil al ordinelor primite de la primarul oraşului, Pavel Teodor. Sunt la dosar numeroase discuţii în care primarul îi dădea ordine să verifice unde se află agentul Daniel Duma, cel care refuza să se supună ordinelor de a nu mai controla maşinile localnicilor, deşi aceştia circulau cu maşini neînmatriculate sau fără documente valabile.

Unul dintre episoade s-a petrecut în 3 noiembrie 2014 când primarul i-a ordonat şefului Poliţiei Recaş să verifice ce căuta poliţistul Dumitru Duma şi un coleg de-al său la Izvin, asta după ce agentul i-a spus că vrea să discute. După 20 de minute între cei doi are loc o discuţie despre agentul devenit problemă capitală pentru aceştia, cu afirmaţii halucinante despre cum trebuie să fie de supus un poliţist primarului din localitatea unde lucrează", se arată în comunicat.

Curtea de Apel Timişoara a dat joi o sentinţă în acest dosar.

"Ieri, Curtea de Apel Timişoara le-a venit de hac şi s-a pronunţat în acest dosar, unde a decis să îl condamne pe fostul şef al IPJ Timiş la trei ani de închisoare cu executare, pe fostul adjunct al IPJ Timis, la trei ani de închisoare cu suspendare şi 75 de zile de munca neremunerată in folosul comunităţii la Primăria Timişoara sau Inspectoratul Scolar Judetean Timis, pe fostul şef al Poliţiei oraşului Recaş, Temu Marian Dorinel, 3 ani de închisoare cu suspendare si 75 de zile de munca in folosul comunităţii la Primăria Lugoj sau ISJ Timiş iar pe Pavel Teodoru, fostul primar al Recaşului, la trei ani, cu un spor de 5 luni şi 10 zile de închisoare cu executare. Poliţistul hărţuit, Dumitru Duma, va primi conform hotărârii Curţii de Apel Timişoara, 2551 lei daune materiale şi 7000 de euro daune morale, însă sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia”, se arată în comunicat.

Sentinţa nu este, însă, una definitivă, putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 10 zile de la comunicare.

Citeste si:

 "E mai bine pentru toată lumea s-o duceți singuri la fier vechi"

Un polițist american a fost ucis în incidentul armat petrecut lângă clădirea Pentagonului

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă