Un fost profesor a fost găsit împuşcat în cap în propia locuinţă

1 lună in urmă 41

Un fost profesor de Fizică de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad a fost găsit împuşcat în cap în propia locuinţă, marţi dimineaţă. Cadavrul a fost descoperit de apropiaţi ai bărbatului, care au sunat imediat la numărul de urgenţă 112. Din păcate, echipajul medical sosit la locuinţa dascălului nu l-a putut salva, ci doar să constate decesul acestuia.

Ștefan Alexandru avea 66 de ani şi se pensionase în urmă cu un an. Profesorul Ștefan Alexandru a fost printre primii directori, după Revoluție, ai Colegiului Moise Nicoară.

Anchetatorii merg pe varianta sinuciderii. Bărbatul s-a împuşcat cu o armă de vânătoare, pe care oamenii legii au găsit-o lângă cadavru. Comisarul-şef Adrian Şimon, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, a declarat pentru Agerpres că bărbatul era vânător autorizat şi deţinea legal arma de vânătoare.

„Din primele cercetări rezultă că a fost o sinucidere”, a spus Şimon.

Surse din rândul anchetatorilor, care au discutat deja cu apropiaţi ai fostului profesor, au declarat că pensionarul era în depresie în ultima perioadă, pentru că în luna septembrie i-a decedat soţia, mai scrie Agerpres.

Citeşte şi: S-a împuşcat cu arma de vânătoare. Bărbatul din Odorheiul Secuiesc avea 73 de ani

Profesorul Ștefan Alexandru are un fiu care este stabilit de mai mulți ani în Franța.

Cadavrul profesorului Ştefan Alexandru urmează să fie transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală.

Citeşte şi: Un bărbat a murit după ce s-a împuşcat accidental

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă