Un fost militar columbian a fost pus sub acuzare în cazul uciderii președintelui haitian

2 săptămâni in urmă 18

Mario Antonio Palacios, în vârstă de 43 de ani, fost militar columbian, este acuzat că a „participat la un complot pentru răpira sau ucidere a președintelui haitian”, a anunțat Departamentul de Justiție al SUA, potrivit BBC. Jovenel Moise a fost asasinat pe 7 iulie în reședința sa din Port-au-Prince, capitala statului Haiti.

Columbianul a fost prezentat marți, 4 ianuarie, în fața unui tribunal din Miami pentru a-i fi aduse la cunoștință acuzațiile.

Până acum, în Haiti au fost arestate mai multe persoane în ancheta privind asasinarea președintelui, însă Palacios este primul suspect pus sub acuzare în acest caz.

Potrivit Departamentului american de justiție, a fost depusă o plângere în statul Florida prin care fostul ofițer, împreună cu un grup format din aproximativ 20 de cetățeni columbieni și americano-haitieni sunt acuzați de „conspirație pentru a comite crimă sau răpire” în afara SUA.

Se presupune că grupul „s-a concentrat inițial pe comiterea unei răpiri”, dar că acțiunea „a avut ca rezultat un complot în vederea uciderii” lui Moise.

Mario Antonio Palacios a fost arestat recent în timpul unei escale în Panama, după ce a fost deportat din Jamaica în Columbia. El a fost de acord să călătorească în SUA și se află acum în custodia autorităților americane. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viață.

Investigația cu privire la uciderea lui Jovenel Moise, care avea 53 de ani, s-a desfășurat cu greutate și a fost încetinită și mai mult de demisiile unor oficiali cheie. În plus, anchetatorii au raportat că au primit amenințări cu moartea și au fost intimidați.

Premierul din Haiti, ținta unei tentative de asasinat

Într-un incident separat, sâmbătă, 1 ianuarie, prim-ministrul haitian Ariel Henry a fost ținta unei tentative de asasinat în timpul unui eveniment organizat pentru a marca aniversarea independenței țării.

Biroul premierului a precizat că „bandiți și teroriști” se află în spatele tentativei de ucidere a acestuia și că au fost emise mandate de arestare pentru mai mulți suspecți.

Haiti, țară insulară din Caraibe, se confruntă cu o creștere a violențelor, pe fondul unei situații economice foarte dificile, agravate de mai multe dezastre naturale produse în ultimii ani.

Foto: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă