Un dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile intenţionează să se listeze pe Bursa de Valori Bucureşti

3 săptămâni in urmă 16

Unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din Bucureşti, One United Properties, intenţionează să se listeze pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a anunţat compania, luni, într-un comunicat transmis AGERPRES. Decizia privind intenţia de listare a fost luată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, iar dezvoltatorul ia în considerare intrarea pe piaţa de capital printr-o ofertă publică iniţială. Potrivit sursei citate, intermediarul ofertei este BRK Financial Group, în timp ce Swiss Capital va face parte din grupul de distribuţie. Portofoliul companiei cuprinde proiecte imobiliare reper pe piaţa românească, printre care One Floreasca City - un proiect multifuncţional conceput încă de la început ca unul arhitectural de referinţă. De asemenea, One Cotroceni Park este un proiect cu funcţiune mixtă, dezvoltat în jurul conceptului Live/Work/Play, în timp ce One Peninsula, dezvoltat în cartierul Floreasca înseamnă singurul club rezidenţial din Bucureşti cu sistem de climatizare cu pompe de căldură cu sursă geotermală. Alte proiecte de referinţă semnate de One United Properties sunt: One Herăstrău Park, One Charles de Gaulle, One Herăstrău Plaza, One Verdi Park şi One Herăstrău Towers. Toate proiectele rezidenţiale One United Properties sunt certificate "Green Homes" de către Romania Green Building Council, iar întregul portofoliu de birouri al companiei este în curs de certificare Well Health and Safety, cea mai riguroasă certificare axată pe beneficiile angajaţilor la locul de muncă. One United Properties a fost fondată de către Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, care în prezent deţin 75% din acţionariatul companiei şi sunt singurii membri executivi ai consiliului de administraţie, restul celorlalţi cinci membri fiind neexecutivi. Compania este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din Bucureşti. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficienţă energetică şi wellness, dezvoltatorul fiind premiat la numeroase gale şi conferinţe în domeniu. Cea mai recentă distincţie este premiul internaţional "Cea mai bună dezvoltare sustenabilă" din lume la International Property Awards 2019 - 2020. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă