Un copil de patru ani a murit după ce mașina la volanul căreia se afla mama sa s-a răsturnat într-un pârâu

1 lună in urmă 55

Un copil în vârstă de 4 ani a decedat, sâmbătă, 31 iulie, după ce mașina condusă de mama sa s-a răsturnat într-un pârâu din localitatea Cornereva, județul Caraș-Severin. În autovehicul se mai aflau alți trei copii, informează ISU.

"Astăzi (sâmbătă n.red.), la ora 12,00, Poliţia Staţiunii Băile Herculane a fost sesizată cu privire la un accident rutier produs pe DJ 608. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au identificat un autoturism răsturnat într-o pârâu de pe marginea DJ 608, în localitatea Cornereva. Ulterior a fost identificată persoana care ar fi condus autoturismul, o femeie de 27 de ani din localitate, care din verificări s-a stabilit că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În momentul producerii accidentului, în autoturism s-ar fi aflat cei 4 copii minori ai femeii, unul dintre aceştia, în vârstă de 4 ani, fiind grav rănit, echipajul medical care a preluat minorul constatând decesul acestuia după efectuarea manevrelor de resuscitare", se arată în informarea transmisă de către reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.

Ceilalţi trei minori nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului rutier.

Femeia de 27 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

În cauză urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului minorului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment, mai menţionează sursa citată.

Citeste si:

Un copil de cinci ani din Lunca Bradului a murit după ce un copac smuls de furtună a căzut peste el. Un altul se află în stare gravă la spital

Accident cu 6 victime, între care doi copii, în județul Sibiu. Traficul în zonă a fost blocat total

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă