Un casier al Academiei Române, reținut pentru că ar fi furat peste 3 milioane de lei din buget prin intermediul unor plăți către persoane decedate

2 luni in urmă 2

Un casier al Academiei Române a fost reținut joi sub acuzația că ar fi furat 3,1 milioane de lei din bugetul instituției, potrivit unui comunicat al poliției.

Astfel, casierul e acuzat că ar fi justificat plata banilor prin plăți fictive făcute către persoane decedate care primeau indemnizație de merit.

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun joi în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară și 2 mandate de aducere într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de delapidare.

Cotidianul Libertatea a scris din iulie 2020 despre descoperirea făcută de angajații Academiei Române, care au sesizat plățile ilegale. La acel moment, Ioan Dumitrache, secretarul general al Academiei, a declarat că banii au fost recuperați și că a făcut plângere la Parchet. Oficialul Academiei susținea la acel moment că banii au fost găsiți în dulapurile de la casierie. (Foto: Academia Română / Wikipedia)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă