Un bebeluş s-a născut în ambulanța SMURD Arad care o transporta pe mamă la maternitate. Salvator: „A fost cea mai intensă senzație din toată cariera”

2 luni in urmă 2


Alexandra Mirela, fetița care s-a născut, sâmbătă, pe DN 7, în autospeciala SMURD a Punctului de lucru Nădlac, are 3.200 de grame și a venit pe lume ajutată de trei paramedici: Florin „Maco” Macovei, comandant de echipaj, Kristian Ivan Krajcsik și Alin Paulik, a informat ISU Arad, într-o postare pe pagina de Facebook.


Cei trei paramedici au luat-o pe femeia însărcinată din Nădlac pentru a o duce la Maternitatea din Arad, unde urma să nască.


Pe drum, înainte de localitatea Pecica, femeia a început să acuze dureri puternice și contracții aproximativ din 3 în 3 minute.


„Autospeciala a fost oprită. Maco a cerut imediat în sprijin dispeceratului o ambulanță cu medic sau măcar asistent, dar, până atunci, împreună cu ceilalți doi salvatori, s-au pregătit pentru a asista nașterea. După câteva minute copilul a fost adus pe lume, dar cordonul obilical era înfășurat după gât, iar copilul avea culoare cianotică”, potrivit ISU Arad.


Postarea celor de la ISU Arad

Maco, salvator cu experiență, pompier și paramedic care a lucrat cu echipajele SMURD Terapie Intensivă Mobilă i-a eliberat bebelușului cordonul ombilical, a curățat fetița, a învelit-o și a pus-o lângă mamă.


A fost cea mai intensă senzație pe care am trăit-o în cei 15 ani de intervenție, bineînțeles m-au ajutat și colegi și am luat cele mai bune decizii.

Plutonier major Florin „Maco” Macovei:
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă