Un bebeluș a murit după ce mama l-a născut acasă, pe ascuns, apoi l-a abandonat în cadă, la Cluj. Femeia mai are 5 copii

3 săptămâni in urmă 21

O femeie de 40 de ani din județul Cluj a dat naștere unui bebeluș acasă, fără să-și anunțe familia că este însărcinată, și a abandonat nou-născutul într-o cadă, unde a fost găsit mort câteva ore mai târziu.

Un bebeluș a murit după ce mama l-a născut acasă, pe ascuns, apoi l-a abandonat în cadă, la Cluj

Un bebeluș a murit după ce mama l-a născut acasă, pe ascuns, apoi l-a abandonat în cadă, la Cluj

Profimedia Images

  • Femeia de 40 de ani și-a ascuns sarcina de rude și prieteni.
  • Bebelușul s-a născut viu, însă a fost găsit fără viață, câteva ore mai târziu, în cada în care a fost lăsat de mamă.

Femeia, care mai are cinci copii, este din Rugăsești, județul Cluj. Ar fi născut vineri noapte, deși nimeni din familie nu știa că este gravidă. Fratele ei a sunat la ambulanță când a văzut că femeia sângerează puternic și a cerut ajutorul medicilor. Ulterior a fost găsit și bebelușul: o fetiță deja decedată în cada din baie.

Fetița s-ar fi născut vie

Medicii spun că bebelușul s-a născut viu, chiar la termen, însă a murit în cele câteva ore în care a fost lăsat nesupravegheat în cadă.

Femeia a fost transportată la spital, unde a fost internată, iar fetița a fost preluată de medicii legiști. Pentru moment, cauza mortii copilului ar fi o hemoragie puternică, pentru că femeia nu i-ar fi tăiat bine cordonul ombilical.

Anchetatorii iau în calcul trei variante

Cunoscuții femeii spun că soțul acesteia ar fi fost plecat în străinătate, iar copilul ar fi fost făcut cu un concubin.

Deocamdată, anchetatorii iau în calcul 3 variante în acest caz: avort provocat, avort spontan sau pruncucidere. Însă toate indiciile duc spre ultima variantă.

Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Alex Prunean.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă