Un bărbat din Onești a sechestrat doi bărbați care îi făceau reparații la un imobil și i-a înjunghiat / Polițiștii au intervenit în forță

1 lună in urmă 2

Un bărbat din Onești a sechestrat doi bărbați care îi făceau reparații la un imobil și i-a înjunghiat. Unul a murit, iar pentru al doilea se fac manevre de resuscitare. Polițiștii au intervenit în forță, iar agresorul a fost împușcat în mâini și picioare și este la spital.

„În cursul acestei zile, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost sesizați că un bărbat, de 60 ani, din Onești, ar fi reținut, împotriva voinței lor, într-un imobil din localitate, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut celui în cauză în trecut. La fața locului, s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, pentru luarea măsurilor legale”, a anunțat luni seara IPJ Bacău.

La scurt timp însă, bărbatul de 60 de ani i-a înjunghiat pe cei pe care îi sechestrase.

în curs de actualizare

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă