Un bărbat din Galați, condamnat la un an de închisoare cu executare pentru uciderea unui câine

2 luni in urmă 4

Judecătoria Galați a condamnat un bărbat, în vârstă de 47 ani, la un an de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi, pentru că a ucis fără drept și cu intenţie câinele vecinilor. Sentinţa pronunţată pe 26 martie nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, transmite Agerpres.

Potrivit IPJ Galaţi, faptele s-au petrecut în ianuarie 2019. Animalul a fost ucis în momentul când sărise să îşi apere stăpânul de vecin, după ce acesta îl atacase cu un cuţit. Atunci, agresorul a lovit câinele, un Amstaff în vârstă de 13 ani, de mai multe ori cu cuțitul.

Familia câinelui a sesizat autoritățile, iar poliţia a deschis o anchetă într-un caz de cruzime faţă de animale.

„A fost deschis un dosar penal pentru ucidere cu intenţie a unui animal. Cercetările vizează un bărbat, de 47 ani, reclamat de proprietarul câinelui. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoare de la 3 luni la un an sau amendă”, preciza, în ianuarie 2019, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Un bărbat din Galați, condamnat la un an de închisoare cu executare pentru uciderea unui câineCâinele ucis de bărbatul în vârstă de 47 de ani din Galați. Foto: Monitorul de Galați

„Aceasta este hotărârea instanţei, momentan, după 2 ani şi 3 luni de judecată şi de anchete. S-a ajuns la concluzia că trebuie pedepsit cu închisoare cu executare. Instanţa i-a dat maximul de un an pentru cruzime şi tot ceea ce a făcut el. Animalul a fost omorât într-un stil mai rău ca la măcelărie”, a declarat proprietarul câinelui, Laurenţiu Costel Bocioc.

Foto: Hepta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă