Un bărbat din Constanţa a murit chiar în timp ce dădea examenul pentru permis auto

1 lună in urmă 2

De Monica Palade.
Publicat: 08.01.2021, 13:13.
Actualizat: 08.01.2021, 13:20

Situaţie dramatică în timpul examenului pentru permisul de conducere. Un bărbat de 46 de ani din Constanţa a murit chiar când îşi susţinea proba practică.

A murit în timpul examenului pentru permis auto Medicii au fost nevoiţi să constate decesul

Constănţeanul abia se urcase la volan şi a pornit pe traseu în jurul orei 9. La un moment dat, la intersecţia străzii Ion Raţiu cu bulevardul Mamaia, bărbatul a început să se simtă rău şi a leşinat.

Poliţistul aflat în dreapta a reuşit să oprească în siguranţă maşina şi a sunat la 112 pentru a cere ajutorul medicilor.

Medicii au fost nevoiţi să constate decesul

A încercat chiar să îi acorde şi primul ajutor până la sosirea echipajului SMURD. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă după aproape o oră, au fost nevoiţi să declare decesul.

Trupul bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, pentru a se stabili cauza exactă a morţii. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

mort examen pentru permis auto stiri constanta
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă