Un bărbat din Baia Mare a fost la un pas de nenorocire după ce i-a explodat telefonul: Mă jucam pe el când am văzut că ia foc la propriu şi a bubuit!

3 săptămâni in urmă 2

Un bărbat din Baia Mare a fost la un pas de nenorocire după ce i-a explodat telefonul. Device-ul omului era cumpărat doar cu opt luni în urmă şi încă se afla în garanţie. Compania de telefonie care i l-a vândut bărbatului i-a spus însă că îl poate înlocui doar după expertiză.

Revoltat, băimăreanul a dat publicităţii imaginile cu telefonul care i-a explodat în timp ce se juca pe el şi luni intenţionează să sesizeze Oficiul pentru Protecția Consumatorului Maramureș.

„Telefonul, model Samsung Galaxy A20e DS SM-A202F, l-a achiziționat în urmă cu opt luni de la Orange, cu banii jos. Nu este un telefon foarte scump, a constat aproximativ 700 de lei. Săptămâna aceasta, în timp ce îl foloseam pentru că mă jucam, s-a înfocat, l-am pus pe pat și pur și simplu a explodat.

Am fost la compania respectivă cu produsul, deoarece era în garanție. L-au luat pentru expertiza, însă nu mi-au dat telefon pentru utilizare la schimb. Mi-au spus simplu să îmi cumpăr altul.

Le-am cerut să îmi dea în scris că îmi cer să îmi cumpăr alt telefon. Au refuzat. Oricum mâine depun plângere la OPC Maramureș”, a declarat bărbatul pentru Antena 3.

O situaţia similară a avut loc în Kazahsan. O fată de 14 ani chiar a murit, după ce telefonul său mobil lăsat la încărcat peste noape a explodat pe pernă, informează DailyMail.

Tânăra s-a culcat ascultând muzică în căști la telefon, iar a doua zi a fost găsit moartă.

Telefonul mobil a fost lăsat în priză și se pare că s-a supraîncălzit peste noapte, explozând lângă capul fetei. Aceasta a suferit răni grave la cap, iar ambulanța chemată în zorii zilei de către familia sa nu a mai putut decât să constate decesul.

Medicii legiști au confirmat că bateria telefonului s-a supraîncălzit, iar aparatul a explodat înspre dimineață.

Marca telefonului mobil nu a fost dezvăluită de poliție.

Citeşte şi: I-a întins o capcană soţiei şi a picat singur în ea. Un bărbat care i-a pus soţiei telefonul sub urmărire a descoperit că este înşelat, dar monitorizarea convorbirilor l-a trimis la închisoare

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă