Un bărbat beat dirijează circulaţia într-o intersecţie din Botoşani. Individul, nervos pe şoferii care nu-i respectă indicaţiile

1 lună in urmă 1

Un bărbat beat dirijează circulaţia într-o intersecţie. Unul dintre participanţii la trafic a alertat Jandarmeria. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii i-au dat individului o mască de protecţie şi o amendă în valoare de 900 de lei, din care 400 de lei pentru consum de alcool în stradă și tulburarea liniștii publice și 500 de lei pentru că nu a respectat măsurile de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Ulterior, bărbatul a fost dus la sediul Inspectoratului de Jandarmi.

Citeste si Locurile de parcare din Bucureşti, motiv de scandal cu înjurături ca la uşa cortului VIDEO

După ce a colindat prin mai multe baruri, un botoșănean de 42 de ani s-a gândit să petreacă câteva momente de relaxare bahică în aer liber. Până aici nimic ieșit din comun și care să contravină legii, doar că sticla de vin din care mai trăgea câte o dușcă (…), precum și încercările de dirijare a traficului rutier în apropierea Stadionului municipal Botoșani, condimentate cu strigăte și injurii prin care își manifesta nepăsarea față de încălcarea multor prevederi legale, l-au determinat pe un cetățean deranjat de atitudinea acestuia să sune la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și să solicite intervenția unui echipaj de ordine publică”, anunță Poliția Botoșani, potrivit Mediafax.

Citeste si Noi informaţii în cazul morţii suspecte a studentei la Medicină din Iaşi. De ce s-ar fi sinucis tânăra

Maşina s-a rupt în două după ce s-a lovit de copac

Tot Botoşaniul a fost scena unui accident cumplit ce a avut loc pe 10 ianuarie. Accidentul a avut loc pe drumul judeţean DJ 291, dintre Bucecea și Huțan. Un tânăr în vârstă de 19 ani a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, a ieşit de pe carosabil şi a intrat în copacul de pe marginea drumului.

În urma impactului violent, motorul maşinii a sărit la câţiva metri distanţă, iar tânărul a fost rănit grav. Acesta a fost preluat de o ambulanţă SMURD de terapie intenvisă mobilă și transportat la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, potrivit ziarebotoşani.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă