Un bărbat a murit pe pârtie la Harghita Mădăraş. A căzut din teleschi

2 luni in urmă 1


Un bărbat din județul Iași, în vârstă de 47 de ani, a murit luni pe una dintre pârtiile din staţiunea Harghita Mădăraş, județul Harghita, informează Agerpres. El a căzut din teleschi, a precizat șeful Serviciul Salvamont Salvaspeo Harghita, Fekete Ors.


Acesta a mai spus că bărbatul ar fi vrut să se ridice, dar nu a reuşit, iar salvamontiştii prezenţi la faţa locului au încercat imediat resuscitarea, fără niciun efect.


La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, cu un medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care au continuat manevrele de resuscitare timp de aproximativ 30 minute, dar fără niciun rezultat.


Comandatul Detaşamentului de Pompieri din Odorheiu Secuiesc, Dănuţ Urzică, a precizat că, din relatările colegilor săi care au fost la faţa locului, bărbatul era din judeţul Iaşi şi avea în jur de 47 ani.


Stațiunea Harghita Mădăraș are șase pârtii de schi și snowboard.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă