Un bărbat a amenințat oamenii cu o pușcă, în parcarea unui supermarket din Capitală. Jandarmeria: ”Probabil, îşi imagina vreun scenariu”

1 lună in urmă 1


Mai mulți oameni au intrat în panică duminică, după ce, în parcarea unui magazin din sectorul 6, un bărbat amenința cu o pușcă persoanele din zonă, potrivit Digi24.


Jandarmeria Română a transmis luni pe pagina de Facebook că o echipă deplasată la fața locului l-a găsit pe bărbatul respectiv ținând în mână o armă pe care o îndrepta, în mod provocator, spre trecători.


El a fost imobilizat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că arma deținută era o pușcă de panoplie. De asemenea, autoritățile au transmis că bărbatul era în stare de ebrietate și că ”probabil își imagina vreun scenariu în care ar putut fi el personajul principal”.


Bărbatul a fost condus la secția de Poliție unde urmează să se stabilească care este încadrarea penală pentru fapta "personajului principal".


Foto: Digi24


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă