Un avion aproape gol a decolat din Kabul, în contextul în care mii de afgani încă așteaptă să părăsească țara / Soldații americani ar fi interzis accesul mai multor persoane

1 lună in urmă 28

O fotografie ce ilustrează un avion aproape gol plecând din Kabul, postată de un jurnalist CNN, a fost distribuită masiv pe Twitter.

Jurnalistul Alexander Marquardt scrie că avionul avionul este unul dintre cele trei închiriate de George și Maria Abi-Habib, cofondatori ai firmei de dezvoltare din Washington, Sayara International, care a lucrat mult timp în Afganistan.

George Abi-Habib este citat de Wall Street Journal (WSJ) spunând că avionul a fost închiriat pentru a duce afganii în Uganda, dar a întâmpinat obstacole pe aeroportul din Kabul. Soldații americani care se ocupă de operațiunea de evacuare au refuzat să permită afganilor să intre în avion. O femeie din Uganda s-a târât printr-o conductă de canalizare pentru a ajunge în aeroport, a declarat Abi-Habib pentru WSJ.

El a spus că, după zile în care a încercat fără succes să rezolve problemele, avionul cu 345 de locuri a trebuit să zboare din Kabul cu doar 50 de pasageri. „Nu ne putem aștepta ca toată lumea să se târască printr-o conductă de canalizare în siguranță”, a spus Abi-Habib.

Wall Street Journal relatează că un lucru similar s-a întâmplat cu un zbor charter cu destinația Ucraina. Aproximativ 40 de femei afgane vulnerabile programate să ia zborul le-a fost refuzat accesul în aeroport de către soldații americani. După două zile, avionul de 240 de locuri a decolat cu 70 de locuri goale, susține Stacia George de la Carter Center.

Sursa foto: Twitter/ Alexander Marquardt – @MarquardtA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă