Un Audi a fost descoperit într-o râpă din Munții Bucegi. Turiștii au abandonat mașina după producerea accidentului

1 lună in urmă 26

Jandarmii montani și salvamontiștii au descoperit, astăzi, în urma unui apel la 112, o mașină abandonată într-o râpă din Munții Bucegi.

La aproximativ 700 de metri de cabana Dichiu, pe drumul județean DJ 713 Dichiu – Cuibul Dorului, jandarmii de la Postul Peștera și salvamontiștii din cadrul Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița au observant că parapetul metalic era deteriorat, iar într-o râpă, la circa 50 de metri distanță se afla un autovehicul avariat.

masina râpă bucegi Sursa foto: Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița

În mașină nu se afla nimeni, iar verificările au dezvăluit că turiștii din autovehiculul căzut în râpă au fost preluați de către altă mașină în seara zilei de 5 ianuarie, imediat după producerea evenimentului.

Jandarmii montani vin cu o serie de recomandări către turiști, pentru a evita pericolul accidentărilor:

- înainte de a pleca la munte, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, stării vremii, condiţiilor climatice locale;

- să aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru sezonul rece (anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată etc.);

- să plecați pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor și nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;

- să folosiţi numai drumurile deschise circulației, traseele marcate și să urmăriţi marcajele de pe traseu;

- să apelaţi cu încredere la jandarmii montani şi să respectaţi indicaţiile acestora specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate;

- să respectați măsurile de protecție individuală pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;

Editor : V.M.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă